P******** D* P* L**** T********* A***
ApelantL*** G******* C*****
Intimat InculpatS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F*************** G******* A F********* P****** B***** A************ J******** A F********* P****** A***
Intimat Parte civilăS* D*** C*** S**
Intimat Parte responsabilă civilmenteS* D*** C*** S*** P*** A************ J******* P******* D****
Intimat Parte responsabilă civilmenteAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** T********* A*** împotriva sentinţei penale nr.635/08.12.2014 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar penal nr.3856/08.12.2014. Desfiinţează sentinţa penală atacată numai sub aspectul laturii penale a cauzei privind : - greşita individualizare a pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art.272 al.1 lit.b din Legea 31/1990 - durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere - aplicarea pedepselor complementare - confiscarea sumei de 6382 lei de la inculpatul L.G.C. şi procedând la rejudecare în aceste limite: I.Descontopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului L.G.C. în elementele ei componente, de : - 1an şi 4 luni închisoare, 9 luni închisoare şi 5 luni închisoare aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii - 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.136/2013 a Judecătoriei Alba –Iulia - 1 an închisoare şi 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.94/2011 a Tribunalului Alba şi înlătură sporul aplicat. II. Stabileşte la 1 an închisoare pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 272 al.1 lit.b din Legea 31/1990 cu aplicarea art. 5 C.pen., art. 396 al.10 C.pr.pen. III. În baza art. 33 lit. a, 34 lit b C.penal din 1968 contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare sus menţionată cu pedepsele de : 1an şi 4 luni închisoare şi 9 luni închisoare aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii, 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.136/2013 a Judecătoriei Alba –Iulia , 1 an închisoare şi 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.94/2011a Tribunalului Alba în cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, sporită la 2 ani închisoare. IV. Conform art. 86/2 al.1 C. penal stabileşte termenul de încercare la 6 ani. V. Înlătură pedepsele complementare aplicate inculpatului L.G.C. VI. Înlătură dispoziţiile privind confiscarea sumei de 6382 lei. VII. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art. 275 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cotă procentuală în cuantum de 50 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 20.03.2015.
Hotarare 328/2015 din 20.03.2015Stabileşte termen de pronunţare la 20.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2015Dispune: Amana solutionarea cauzei la data de 19.03.2015 fata de lipsa aparatorului.
Incheiere de sedinta din 26.02.2015Faţă de cererea de amânare formulată de inculpatul intimat, pentru angajare apărător, cauza s-a amânat la 26.02.2015.
Incheiere de sedinta din 05.02.2015