O**** M****** M******
ReclamantS* J*** F***** S** P*** R*********** L**** F***** R***** C* S***** A***
PârâtB**** Z**** c* d** a*** l* a** N***** I*****
Chemat în garanţieC***** V****** C* D** A*** L* A** N***** I*****
Chemat în garanţieU**** A******** S***
Chemat în garanţieAdmite în parte cerere de chemare în judecată formulată de reclamanta Orzan Marcela – Mihaela în contradictoriu cu pârâta SC J.F. Furnir SRL şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2000 euro în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând daune morale, precum şi suma de 718 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge restul pretenţiilor. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanţie Uniqa Asigurări SA reprezentată legal prin manager departament litigii daune Ştefănescu Oana şi convenţional prin consilier juridic Neculoiu – Ispas Anca – Sofia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 29.03.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 532/2017 din 29.03.2017amână pronunţarea la data de 29.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2017faţă de cererea de amânare şi pentru studierea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 15.02.2017lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 18.01.2017lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 02.11.2016înaintează dosarul preşedintelui Secţiei I Civile în vederea repartizării aleatorii
Incheiere de sedinta din 30.09.2016lipsa raportului de expertiză; imposibilitate prezentare apărător
Incheiere de sedinta din 03.06.2016pentru efectuarea expertizei
Incheiere de sedinta din 08.04.2016pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 12.02.2016