P***** D** c* d********* a*** l* C****** d* A***** C***** M**
ReclamantS* B******* S*
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea de chemare în judecată. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute la pct. 4.1 alin. 2 din contractul de credit nr. HL17037/31.01.2008. Obligă pârâta să restituie reclamantului diferenţa de dobândă încasată peste nivelul de 4,85% p.a. de la data de 05.02.2009 şi până la data intrării în vigoare a actului adiţional nr. 1/08.11.2010 la contractul de credit mai sus menţionat. Respinge celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a Civilă. Pronunţată în conditiile art. 402 teza I rap. la 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, solutia fiind pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei azi, 12.02.2016.
Hotarare 839/2016 din 12.02.2016Amână pronuntarea la data de 12.02.2016, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.01.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2016Pentru ca pârâta să depună precizări cu privire la fluctuaţia dobânzii, va amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 04.12.2015Pentru ca pârâta să depună precizări cu privire la fluctuaţia dobânzii, va amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 20.11.2015