R****** I**** C******* P*** M******* C****** E******* D* D********** S**
ReclamantR****** F***** A***** P*** R*********** L**** R****** O*** C******* P*** M******* C****** E******* D* D********** S**
ReclamantV** M********* S******* S*** P*** R*********** L****
PârâtK********** P********* A* V***** I******** G**** P*** S* V** M********* S****** S**
PârâtG****** P****
IntervenientAdmite cererea formulată de pârâta KOOPERATIVA POJISTOVNA AS VIENNA INSURANCE GROUP şi în consecinţă: Îndreaptă eroarea materială strecurată în considerentele şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 1086/C din 11.10.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, în sensul că penalităţile de întârziere sunt de 0,2% pe zi/întârziere, în loc de 2 % pe zi de întârziere, cum greşit s-a menţionat în sentinţă. Îndreptarea se va efectua pe ambele exemplare ale hotărârii şi face parte integrantă din aceasta. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare; recurs ce se va depune la Tribunalul Braşov. Soluţionată în şedinţa Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 10.07.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.07.2019Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii Renghea Ioana Camelia şi Renghe Florin Adrian, în contradictoriu cu pârâta Kooperative Pojistovna as Vienna Insurance Group, prin Vig Management Services SRL, şi intervenientul forţat G****** P**** şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantului Renghe Florin Adrian sumele de 6.230,83 lei, reprezentând daune materiale şi 400.000 lei daune morale şi reclamantei Renghea Ioana Camelia suma de 30.000 lei daune morale, sume la care se vor calcula penalităţi de întârziere de 2% pe zi/ întârziere începând cu data introducerii acţiunii – 25.09.2015 şi până la plata efectivă a daunelor. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor suma de 4.580 lei cheltuieli de judecată. Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 octombrie 2017.
Hotarare 1086/2017 din 11.10.2017Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 11.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2017Pentru a se administra proba testimonială, acordă termen de judecată la data de 12.09.2017, sala T4, ora 11:30.
Incheiere de sedinta din 23.05.2017Pentru a se efectua expertiza medico-legală a minorului Renghea Florin Adrian, acordă termen de judecată la data de 23 mai 2017, sala T4, ora 11:30.
Incheiere de sedinta din 18.04.2017În vederea administrării probelor încuviinţate de instanţă, acordă termen de judecată la data de 18.04.2017, sala T4, ora 11:30.
Incheiere de sedinta din 07.03.2017În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu intervenientul G****** P****, acordă termen de judecată la data de 7.03.2017, sala T4, ora 11:30.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017Penru a se cita intervenientul forţat G****** P****, acordă termen de judecată la data de 17.01.2017, sala T4, ora 11:30.
Incheiere de sedinta din 01.11.2016Pentru ca reclamanta să studieze dosarul penal şi nota de şedinţă depusă de pârâtă, acordă termen de judecată la data de 1.11.2016, sala T4, ora 11:30.
Incheiere de sedinta din 13.09.2016Pentru a se depune la dosar înscrisuri acordă termen la data de 13.09.2016.
Incheiere de sedinta din 07.06.2016Pentru a se depune la dosar înscrisuri acordă termen la data de 07.06.2016.
Incheiere de sedinta din 10.05.2016