O**** I* Z*****
PetentAdmite propunerea făcută Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul OPREA ZAMFIR, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 42/2005 de Tribunalul Maramureş şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 49/2005 emis de Tribunalul Maramureş. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Baia Mare, str. Barajului nr. 33/9, jud. Maramureş. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei, care se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către apărătorul desemnat din oficiu, av. Anicăi Răzvan. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21.05.2015.
Hotarare 661/2015 din 21.05.2015