M******* I* I************
InculpatÎn temeiul art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 coroborat cu art. 375, art. 396 alin 10 C.pr.pen şi cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a, art.76 alin.1 lit.e teza I C.pen. 1969 şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Munteanu Ilie Cristian, la pedeapsa de 6(şase)luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere. În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a şi lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.81 C.pen. 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2(doi)ani şi 6(şase) luni stabilit in conformitate cu art.82 C.pen. 1969. În temeiul art.71 alin.5 C.pen.1969 suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.274 alin.1 C. pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 520 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţa publică azi, data de 21.12.2015.
Hotarare 486/2015 din 21.12.2015În temeiul art. 391 alin.1 cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea se va face în data de 21.12.2015.
Incheiere de sedinta din 17.12.2015În baza art. 342 rap la art 35 şi art. 41 C.pr.pen, constată că Judecătoria Reşiţa este competentă să soluţioneze cauza. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1509/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa privind pe inculpatul M I C, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C. pen. a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M I C, şi fixează termen de judecată la data de 17.12.2015. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.11.2015.
Incheiere camera preliminara din 12.11.2015