M**** S***** C*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 4 C.proc.pen. raportat la art. 83 alin. 1 C.pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului M**** S***** C*******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. În baza art. 83 alin. 1 C.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, în condiţiile art. 84 alin. 1 C.pen. În baza art. 85 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău. În baza art. 85 alin. 2 C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: …………………………………………………………………………....... b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Râmnicu Sărat pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare. ……………………………………………………………………………... i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.01.2016.
Hotarare 11/2016 din 28.01.2016În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1 304/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat privind pe inculpatul M**** S***** C*******, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M**** S***** C*******. Fixează termen la data de 28.01.2016, cu citarea părţilor. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14.01.2016.
Incheiere camera preliminara din 14.01.2016