R**** P*******
InculpatR**** D******
Parte vătămatăS******** D* A******** J******* I***
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** S********** I***
Parte civilăÎn temeiul dispoziţiilor art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, raportat la art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală, art. 208 alin. (3) din Codul de procedură penală, rap. la art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul R**** P*******, în prezent arestat preventiv, deţinut în Penitenciarul Iaşi, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 40/UP/26.04.2015, emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 2912/99/2012 al Tribunalului Iaşi, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “tentativă la omor calificat”, prev. şi ped. de art. 32 din Codul penal, rap. la art. 188-189 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 199 din Codul penal, măsură preventivă pe care o menţine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi pentru inculpatul R**** P*******. Soluţionată în şedinţă publică. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2015, la sediul Tribunalului Iaşi.