N***** I****
ReclamantO***** B*****
PârâtP******* O******* B*****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta N***** I**** în contradictoriu cu pârâţii O***** B***** reprezentat prin primar, şi PRIMARUL O***** B***** . Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Ia act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 decembrie 2016.
Hotarare 1750/2016 din 15.12.2016Amână pronunţarea la data de 15.12.2016 Pronunţarea minutei se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi,08.12.16
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2016îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 13.10.2016Având în vedere Hotărârea nr. 3/09.09.2016 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, conform căreia, începând cu data de 12.09.2016 şi până la dispoziţii contrare, s-a adoptat aderarea la forma de protest public constând în soluţionarea numai a cauzelor de tip urgent, prezenta cauză neîndeplinind această condiţie,amână cauza la data de 13.10.2016.
Incheiere de sedinta din 15.09.2016Amână cauza la 15.09.2016 pentru a se reveni cu adresă la pârâtul O***** B***** să comunice relaţiile solicitate la termenul din 05 mai 2016, sub sancţiunea arz.187 C.pr.civ.
Incheiere de sedinta din 30.06.2016Amână cauza la 30.06.2016 pentru a se emite adresă către O***** B*****, pentru a se solicita relaţii privind salariul încasat de reclamantă în perioada 02.nov.2012-12.sept.2014.
Incheiere de sedinta din 05.05.2016Amână cauza la 05.05.2016 pentru a se observa Dispoziţia nr.209 depusă la acest termen la dosar.
Incheiere de sedinta din 24.03.2016