S* E**** C****** S** - A************ N******* V*****
DebitorA***** I****
LichidatorC** B*** S* - S******** S******
CreditorS* V******** R****** S*
CreditorM********* E******** Ş* F********* – A****** N******** D* A*********** F****** - D******* G******* A F********* P****** A J******** I****
CreditorAprobă raportul lichidatorului judiciar A***** I****. În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune închiderea procedurii de faliment a debitorului SC ECLAT COMPANY SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs, care se poate depune la Tribunalul Suceava, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 septembrie 2017.
Hotarare 494/2017 din 26.09.2017Constatând faptul că împotriva raportului nr. 2 (1103/16.05.2017) privind fondurile obţinute, care cuprinde şi plan de distribuire privind suma de 613.700 lei nu au fost formulate contestaţii, va lua act de acest fapt şi îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să procedeze la efectuarea plăţilor. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul întocmirii raportului final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 27.06.2017Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul întocmirii raportului final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii. Pentru a curge termenul în care persoanele interesate îl pot contesta, va proroga discuţiile asupra raportului nr. 2 (1103/16.05.2017) privind fondurile obţinute, care cuprinde şi plan de distribuire privind suma de 613.700 lei, pentru termenul de judecată viitor.
Incheiere de sedinta din 23.05.2017Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul întocmirii raportului privind fondurile obţinute, a planului de distribuire şi a raportului final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 11.04.2017Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va dispune formarea unui dosar asociat, cu termen de judecată la data de 14 martie 2017, ora 900, având drept obiect contestaţia formulată de fostul administrator al debitorului, Nicorici Victor, împotriva actului de adjudecare definitivă nr. 242928/28.11.2016. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul întocmirii raportului privind fondurile obţinute, a planului de distribuire şi a raportului final, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 14.02.2017Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor nr. 2313/21.10.2016, prin care s-a aprobat oferta formulată de Tucaliuc Florin, în calitate de reprezentant al SC GEO-FLOR SRL, în sumă de 686.250 lei, fără TVA, pentru cumpărarea activelor debitorului. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 22.11.2016Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor nr. 1303/3.06.2016, prin care s-a aprobat schimbarea modalităţii de vânzare a activelor debitorului, valorificarea acestora urmând a se face prin negociere directă, având în vedere oferta de cumpărare aprobată de creditorul garantat CEC BANK SA. Răspunsul scris îi va fi comunicat fostului administrator al debitorului, Nicorici Victor. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 13.09.2016Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 991/5.05.2016, prin care s-a aprobat pentru întreaga perioadă de faliment un onorariu fix în cuantum de 4.000 lei şi un onorariu de succes în cuantum de 5% din sumele recuperate în cadrul procedurii şi distribuite creditorilor. Îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosarul cauzei un răspuns scris la sesizarea formulată de fostul administrator al debitorului, Nicorici Victor. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 24.05.2016Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, însoţite de dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în care să prezinte stadiul vânzării, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 08.03.2016Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor nr. 2254/17.09.2015, prin care s-a aprobat formularea unei acţiuni în pretenţii, în contradictoriu cu SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA, având în vedere refuzul asiguratorului de a efectua plata daunei debitorului. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate în care să prezinte stadiul valorificării activelor debitorului, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 24.11.2015Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, va lua act de: hotărârea comitetului creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al comitetului creditorilor nr. 1400/22.06.2015, prin care: nu s-a aprobat strategia de valorificare a activelor debitorului în nici una dintre variantele propuse de lichidator, comitetul creditorilor propunând organizarea unui număr de 5 licitaţii săptămânale la preţ de 95 % din ultimul preţ de vânzare, respectiv 1.184.410 lei; s-a aprobat modalitatea de efectuare a pazei bunului imobil al debitorului prin predarea acestuia în custodie administratorului statutar Nicorici Victor; hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 1446/30.06.2015, prin care s-a aprobat propunerea creditorului CEC BANK privind organizarea unui număr de 5 licitaţii săptămânale, cu preţ de pornire 95 % din ultimul preţ de vânzare, respectiv de la suma de 1.184.410 lei. Considerând întemeiată solicitarea lichidatorului judiciar, în scopul valorificării activelor rămase în patrimoniul debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate în care să prezinte stadiul valorificării activelor debitorului, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 15.09.2015