P******** D* P* L**** J********** O*****
ContestatorF*** V*****
Intimat CondamnatRespinge contestaţia formulată de P******** D* P* L**** J********** O***** împotriva sentinţei penale nr.38/2.03.2015 a Judecătoriei Orşova pronunţată în dosarul nr. 398/274/2015 şi menţine hotărârea atacată. În baza art. 275 al. 3 C.p.p., Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul avocatului din oficiu Roşoga Cristian ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi29.05.2015, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 230/2015 din 29.05.2015Având în vedere lipsa condamnatului, amână judecarea cauzei la data de 29.05.2015, pentru când se va cita condamnatul cu mentiunea de a preciza, prin administraţia penitenciarului, dacă doreşte ca dosarul să fie judecat în lipsa sa.
Incheiere de sedinta din 15.05.2015Având în vedere lipsa condamnatului aflat în Penitenciarul Craiova, instanţa apreciază că, în vederea unei juste soluţionări a cauzei se impune prezenţa condamnatului contestator în faţa instanţei, aspect faţă de care va dispune amânarea cauzei şi citarea acestuia cu men?iunea de a preciza prin administraţia penitenciarului dacă doreşte ca dosarul să fie judecat în lipsa sa.
Incheiere de sedinta din 17.04.2015