B**** D******
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** I*** Î* N***** Ş* P***** S******** F***** O******** B****
PârâtA************ F******* P***** M****
Chemat în garanţieÎn temeiul dispoziţiilor art.520 alin.2 şi 4 raportat la art.412 alin.1 pct.7 Cod procedură civilă interpretat în conformitate cu principiul efectivităţii, suspendă judecata cauzei având ca obiect restituire timbru de mediu, formulată de reclamantul B**** D******, domiciliat în comuna Bicaz Chei, judeţul Neamţ, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI, în numele şi pentru SERVICIUL FISCAL ORĂŞENESC BICAZ, cu sediul în Iaşi, str. Anastasie Panu, nr.26, judeţul Iaşi, până la soluţionarea de către CJUE a cauzei Antoci Dinu împotriva Instituţiei Prefectului Constanţa din dosarul nr.8065/118/2013 al Curţii de Apel Constanţa. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Bacău pe toată durata suspendării judecării cauzei. Recursul se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.04.2015.
Incheiere suspendare din 27.04.2015