P****** R**** V*****
Petentp*** S***** M***** I*****
IntimatÎn baza art. 341 alin. (6) lit.a n.c. p. p. , respinge ca nefondată plângerea formulată de petent, prin mandatar, împotriva Ordonanţei de clasare a cauzei emisă în data de 06.11.2014 de procurorul militar din cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, în dosarul nr.308/P/2014 , respectiv a Ordonanţei din data de 22.12.2014 dispusă în dosarul nr.317/II/2/2014 de prim procurorul militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalului Militar Cluj, prin care s-a respins ca nefondată plângerea petentului împotriva soluţiei pronunţate prin ordonanţa anterioară, privind pe intimat, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă p.p. de art.273 alin.1 noul cod penal – pentru care s-a dispus clasarea întrucât fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevazută de lege şi dispune menţinerea actelor atacate emise de procurorii militari, menţionate anterior. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei juridice a petentului, în suma de 150 (unasutăşicincizeci) RON, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, urmând a fi virat în contul Baroului Cluj pentru cabinetului avocaţial al domnului avocat H. B. şi va fi inclus în cheltuielile judiciare. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei juridice a intimatului, în suma de 150 (unasutăşicincizeci) RON, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, urmând a fi virat în contul Baroului Cluj pentru cabinetului avocaţial al doamnei avocat A. D. şi va fi inclus în cheltuielile judiciare. În baza prevederilor art. 275 alin.2 n.c.p.p. obligă mandatarul petentului să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 700 (şaptesute) lei ron. Conform dispoziţiilor art. 341 alin.8 n.c.p.p. prezenta încheiere este definitivă. Dispune sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la suspiciunea săvârşirii de către numita P. E. a infracţiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare p.p. de art.268 alin.1 şi 2 n.c.p., de fals material în înscrisuri oficiale p.p. de art. 320 n.c.p., de fals material în înscrisuri sub semnatură privată p.p. de art.322 n.c.p., ambele în formă continuată şi concurs de infracţiuni prev.de art.35 n.c.p. şi art.38 n.c.p. şi de uz de fals p.p. de art.323 n.c.p., toate în condiţiile concursului de infracţiuni prev. de art.38 n.c.p. Pronunţată în sedinţă publică astăzi, 08 apr. 2015. Se comunică părţilor.
Hotarare 25/2015 din 08.04.2015Amana cauza la data de 25.03.2015, ora 10, la sdiul instanţei, în vederea comunicării către Parchetul Militar Cluj şi intimat a "Notelor de şedinţă" ale petentului.
Incheiere de sedinta din 25.02.2015