T***** M******
InculpatÎn temeiul art. 236 din C.pr.pen. admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, în dosarul de urmărire penală nr.738/P/2015 faţă de inculpata T***** M****** şi, în consecinţă: În temeiul art.236 alin.1, alin.2, şi alin.3 C.pr.pen. raportat la art.234 C.pr.pen,. coroborat cu art.202 şi art.223 alin.2 din C.pr.pen., prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatei T***** M******, în prezent aflată în arest preventiv în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Bacău în baza mandatului de arestare preventivă nr.73 din 04.11.2015 emis în cauză de Tribunalul Bacău, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art.199 alin.1 Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 04.12.2015 şi până la data de 02.01.2016 inclusiv. Constată că inculpata T***** M****** a fost asistată de avocat ales Ochiroş Mioara din Baroul Bacău În temeiul art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate în cauză rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24.11.2015, ora 11:35, în prezenţa inculpatei.
Incheiere finala dezinvestire 206/2015 din 24.11.2015