P******* A********
Apelant InculpatM**** M*****
Intimat InculpatM**** C*********
Intimat InculpatF***** A*****
Intimat InculpatC****** M***** V*******
Intimat InculpatDec.871/A/În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelul declarat de inculpatul P******* A******** împotriva sentinţei penale nr. 37 din 9.03.2015 pronunţată de Judecătoria Olteniţa în dosarul nr. 4010/269/2014, extinzând efectele acestuia şi cu privire la inculpaţii M**** C*********, M**** M*****, C****** M***** V******* şi F***** A*****. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând: Înlătură dispoziţia de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 alin.2 C.p., în cazul fiecăruia dintre inculpaţi. 1. În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. raportat la art. 16 alin.1 lit. g) C.p.p., încetează procesul penal cu privire la inculpatul P******* A********, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin.2 C.p., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată Alecu George Elvis. În baza art.371 C.p. cu aplic.art.77 lit.a) C.p. şi art.41 al.1 C.p., precum şi art.396 al.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul P******* A******** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 66 alin. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.66 lit. a, b C.p. pe durata executării pedepsei principale. Revocă liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 1355 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr.2213/15.12.2004 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.1578/2005 a Curţii de Apel Bucureşti. În baza art.43 al.1 C.p. adaugă pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta la restul rămas neexecutat de 1355 zile din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.2213/15.12.2004 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.1578/29.09.2005 a C.A.B., astfel că inculpatul va executa o pedeapsă de 6 luni şi 1355 zile închisoare. În baza art.45 al.1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 2 ani. În tem.art.45 al.5 C.p. aplică inculpatului pedeaps accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art.66 al.1 lit.a) şi b) C.p. 2. În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. raportat la art. 16 alin.1 lit. g) C.p.p., încetează procesul penal cu privire la inculpatul M**** C*********, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin.2 C.p., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată Alecu George Elvis. În baza art.371 C.p. cu aplic.art.77 lit.a) C.p. şi art.396 al.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul M**** C********* la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 66 alin. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.66 lit. a, b C.p. pe durata executării pedepsei principale. Ia act că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză de la data de 09.10.2014 până la data de 09.01.2015. 3. În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. raportat la art. 16 alin.1 lit. g) C.p.p., încetează procesul penal cu privire la inculpatul M**** M*****, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin.2 C.p., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată Alecu George Elvis. În baza art.371 C.p. cu aplic.art.77 lit.a) C.p. şi art.396 al.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul M**** M***** la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 66 alin. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.66 lit. a, b C.p. pe durata executării pedepsei principale. Ia act că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză de la data de 09.10.2014 până la data de 09.01.2015. 4. În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. raportat la art. 16 alin.1 lit. g) C.p.p., încetează procesul penal cu privire la inculpatul CHIRITA MARIUS VALENTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin.2 C.p., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată Alecu George Elvis. În baza art.371 C.p. cu aplic.art.77 lit.a) C.p. şi art.396 al.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul CHIRITA MARIUS VALENTIN la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 66 alin. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.66 lit. a, b C.p. pe durata executării pedepsei principale. 5. În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. raportat la art. 16 alin.1 lit. g) C.p.p., încetează procesul penal cu privire la inculpatul F***** A*****, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lovire sau alte violenţe, prevăzută de art.48 raportat la art. 193 alin.2 C.p., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată Alecu George Elvis. În baza art.228 al.1 – 229 al.1 lit.b) C.p. condamnă pe inculpatul F***** A***** la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 66 alin. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.66 lit. a, b C.p. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 48 raportat la art.371 C.p. cu aplic.art.77 lit.a) C.p., condamnă pe inculpatul F***** A***** la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 66 alin. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.66 lit. a, b C.p. pe durata executării pedepsei principale. În baza art.38 al.1 şi 2 şi art.39 al.1 lit.b) C.p. inculpatul va executa o singură pedeapsă de 1 (un) an şi 1 (o) lună închisoare. În baza art.45 al.1 şi 3 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a) şi b) C.p. pe o durată de 2 (doi) ani. În tem.art.45 al.5 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a) şi b) C.p. Ia act că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză de la data de 09.10.2014 până la data de 09.12.2014. Menţine celelalte dispoziţii ale sentin?ei apelate, inclusiv cele privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor M**** C*********, M**** M*****, C****** M***** V******* şi F***** A*****. În baza art. 422 şi art.424 alin. (3) C. proc. pen., deduce durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului P******* A******** de la 09.10.2014 la 10.06.2015. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu (câte 400 lei pentru fiecare inculpat asistat) urmând a fi avansat din fondurile MJ. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.06.2015.
Hotarare 871/2015 din 10.06.2015STABILEŞTE TERMEN DE PRONUNŢARE LA 10.06.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2015Respinge cererea ca nefondată. Obligă pe inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.05.2015.
Incheiere de sedinta din 18.05.2015În baza art. 420 alin. 11 C.pr.pen. rap. la art. 362 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 3 şi 4 şi art. 207 alin. 4 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia şi menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul P******* A********. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.05.2015. Pe fond: termen acordat pentru a-i da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze avocat.
Incheiere de sedinta din 06.05.2015