P****** O*****
ContestatorC***** E***** B*** ( R****** ) S*
IntimatC***** E***** B*** (******** S* -** S** D***** & A********
IntimatRespinge cererea având ca obiect suspendare executare silită, ca inadmisibilă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.07.2014.
Incheiere finala dezinvestire din 28.07.2015Respinge cererea contestatorului privind înaintarea prezentei cauze la Completul 2, pe rolul căreia a fost înregistrat dosarul nr. 5290/327/2014 având ca obiect contestaţie la executare – suspendare executare silită, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1433 pronunţată la data de 11.05.2015, ca neîntemeiată. Stabileşte termen în continuarea judecăţii pentru data de 28.07.2015, Completul C5, pentru când se citează părţile, intimata la adresa din municipiul Bucureşti indicată de petent în contestaţie, cu un exemplar al cererii de chemare în judecată şi actelor ataşate, restituite la dosarul cauzei, cu menţiunea de a depune întâmpinare la dosar, iar contestatorul cu menţiunile de a indica temeiul juridic al noii cereri de suspendare a executării silite, şi de a depune dovada achitării cauţiunii aferente cererii de suspendare a executării actului de executare reprezentat de publicaţia de vânzare imobiliară din 20.05.2015, respectiv suma de 14.828,45 lei calculată potrivit prevederilor art.718 alin.2 C.proc.civ., precum şi dovada înregistrării contestaţiei la executare formulate împotriva aceluiaşi act de executare. Se revine cu adresă către executorul judecătoresc pentru a înainta actele dosarului de executare nr.299/2014. Se atacă odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.06.2015.
Incheiere de sedinta din 30.06.2015