Z***** O*****
InculpatS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăÎn baza art. 271 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 75 alin. 2 Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul Z***** O*****, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată. În baza 271 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 66 Cod penal, interzice inculpatului dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pentru o perioadă de doi ani. În baza art. 342 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul Z***** O*****, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării. În baza art. 343 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul Z***** O*****, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal rap. la art. 39 lit. b Cod Penal, se aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi trei luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, pedeapsa complementară aplicată inculpatului, de interzicere a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pentru o perioadă de doi ani, se va executa alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani şi trei luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Bistreţ sau Primăriei Comunei Catane pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În temeiul art. 112 lit. f Cod penal, dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri a căror deţinere este interzisă: - un tub de cartuş de calibrul 9 mm, ridicate de la inculpat la data de 14.11.2014 şi predate la Camera de corpuri delicte a IPJ Dolj, conform dovezii seria H, nr. 0127207 din 19.02.2015. În temeiul art. 112 alin. 5 Cod penal, dispune confiscarea specială a sumei de 159 lei de la inculpat, ce reprezintă echivalentul sumei de 70 leva bulgăreşti, contravaloarea unui pistol neletal cu gaz, marca Ekol, cu seria EF 13122877, calibrul 9 mm. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român – prin A.N.A.F., ca rămasă fără obiect, prin acoperirea prejudiciului. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.05.2016.
Hotarare 90/2016 din 11.05.2016termen în continuare pentru ca inculpatul să facă dovada prejudiciului cauzat către ANAF
Incheiere de sedinta din 04.05.2016t pentru lipsa martorilor
Incheiere de sedinta din 06.04.2016pentru readministrarea probatoriului cu martorii indicati in rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 16.03.2016pentru efectuarea adreselor către ANP,IGPR,ITM si SPCEP
Incheiere de sedinta din 17.02.2016În baza art. 346 alin. 2 Cod proc. penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul 1900/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, privind pe inculpatul Z***** O*****, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă calificată, prevăzută de art. 271 din Legea 86/2006, deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, prevăzută de art. 342 alin. 2 Cod penal, şi uz de armă neletală din categoria celor suspuse autorizării, fără drept, prevăzută de art. 343 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Z***** O*****. Dispune efectuarea unei adrese către Serviciul Cazier Judiciar din cadrul IPJ Dolj, pentru a transmite cazierul actualizat al inculpatului. Stabileşte termen de judecata la data de 17.02.2016. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.01.2016.
Incheiere camera preliminara din 27.01.2016