E*** S*
ReclamantV**** V*****
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta SC ENET SA în dosarul nr. 4091/231/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Focşani. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 1932 din data de 2.10.2015, pronunţată în dosarul nr. 4091/231/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Focşani, în sensul că se va menţiona că domiciliul pârâtului V**** V***** este în or. Focşani, str. Constructorului, nr.11, bloc F6, ap. 16, jud. Vrancea, iar nu în or. Focşani, str. Constructorului, nr.11, bloc F6, ap. 15, jud. Vrancea, cum greşit s-a reţinut în cuprinsul sentinţei civile mai sus menţionate. Cheltuielile de judecată se suportă de către stat din fondul constituit potrivit legii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei încheieri. Cererea de apel se depune la Judecătoria Focşani, sub sancţiunea nulităţii. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.12.2015Admite acţiunea formulată de reclamanta SC E*** S* în contradictoriu cu pârâtul V**** V*****, aşa cum a fost precizată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1487,17 lei din care: - Suma de 1344,69 lei reprezentând contravaloarea facturilor de preţ energie termică furnizată în perioada martie 2014-februarie 2015; - Suma de 142,48 lei reprezentând penalităţi în valoare de 0,03% pe zi pentru perioada cuprinsă între 01.03.2014-31.01.2015 calculate la debitul principal. Obligă pârâtul la plata către reclamantă de daune moratorii aferente debitului principal constând în contravaloarea energiei termice furnizate în perioada martie 2014-februarie 2015 în cuantumul prevăzut de lege pentru neplata la termen a creanţelor bugetare începând cu data de 1.02.2015 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentinţe. Cererea de apel se depune la Judecătoria Focşani, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2015.
Hotarare 1932/2015 din 02.10.2015