Dosar 40995/3/2015 din 12.11.2015

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 40995/3/2015
Data dosar:
12.11.2015
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-V-a Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.05.2016 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANRP, ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta ANRP să emită în favoarea reclamanţilor, titlurile de plată aferente anilor 2014, 2015 şi 2016, în condiţiile art. 41 alin.(1),(2) şi (4) din lg. nr. 165/2013 conform deciziei nr. 7369/29.01.2010 emisă de CCSD reprezentând titlul de despăgubire. Obligă pârâtul M********* F********* P****** la plata către reclamanţi a sumelor aferente titlurilor de plată pentru anii 2014, 2015 şi 2016. Obligă pârâţii să emită titlurile de plată şi respectiv să efectueze plata, în condiţiile şi termenele prevăzute de art. 41 alin.(1), (2) şi (4) din lg. 165/2013, în continuare pentru tranşele rămase de achitat. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a V -a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396(2) Cpc, azi, 12.05.2016.

    Hotarare 568/2016 din 12.05.2016
  • Sedinta din data de 05.05.2016 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 12.05.2016.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2016
  • Sedinta din data de 21.04.2016 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.05.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2016
  • Sedinta din data de 17.03.2016 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 17.03.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD