S* T***** S******** S**
DebitorA****** T***** A** T******** S**
CreditorAprobă raportul final al lichidatorului judiciar. În baza art.175 alin 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, închide procedura insolvenţei împotriva debitorului. Radiază societatea debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art.179 din lege sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE A FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. În baza art. 180 din Legea 85/2014 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi, 2.10.2020.
Hotarare 3823/2020 din 02.10.2020Amâna pronun?area pentru 02.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2020Amâna pronun?area pentru 01.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2020in vederea citarii creditorilor prin BPI, cu privire la inchiderea procedurii, amana cauza
Incheiere de sedinta din 04.06.2020Având în vedere hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti nr. 2/21.01.2020, prin care s-a hotărât suspendarea pe o durată nedeterminată a activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, amâna judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 24.10.2019pentru continurea procedurii, în vederea valorificării bunurilor amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 30.05.2019pentru continurea procedurii, în vederea valorificării bunurilor, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 14.02.2019pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debtioarei, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 25.10.2018pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 31.05.2018pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 15.02.2018pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării şi evaluării bunurilor din patrimoniul debitoarei, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 19.10.2017pentru continuarea procedurii, în vederea evaluării şi valorificării bunurilor identificate amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 25.05.2017În temeiul art. 145 alin. 1 lit. B din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului. În temeiul art. 145 alin 2 din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidator, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar – 13.03.2017; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora – 13.04.2017; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor – 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 15.05.2017. Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe ARL IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie provizorie de 1500 lei din averea debitorului. Pune în vedere lichidatorului prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 146 alin 1 şi 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune ca lichidatorul să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 145 alin 2 lit. e), debitorului şi registrului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 25.05.2017, ora 09.00. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti secţia a VII-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2017.
Hotarare intermediara 215/2017 din 26.01.2017în vederea depunerii planului de reorganizare de către debitoarea, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 27.10.2016pentru a da posibilitate administratorului judiciar de a convoca adunarea creditorilor, în vederea aprobării raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă, prev. de art. 97 din Legea 85/2014, care include şi propunerea de intrare în faliment, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 23.06.2016în vederea soluţionării contestaţiilor formulate şi în vederea întocmirii tabelului definitiv, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 12.05.2016în vederea soluţionării contestaţiilor formulate împotriva tabelului preliminar, precum şi pentru a da posibilitate administratorului judiciar de a formula un punct de vedere cu privire la cererea de repunere în termen formulată în prezenta cauză, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 25.02.2016Admite cererea debitoarei S* T***** S******** S** , CUI 15380749, J40/5485/2003. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală împotriva debitorului. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la Încheierea de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare, b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 4.01.2016; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 25.01.2016; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 20.02.2016; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 31.01.2016. În baza art. 45 alin. 1. lit. d din Legea 85/2014, numeşte administrator judiciar provizoriu pe ARL IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 2000 lei din averea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege. Pune în vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generala a acţionarilor/asociaţilor sau membrilor persoanei juridice pentru desemnarea administratorului special in termen de maxim 10 de zile de la notificarea deschiderea procedurii. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar, raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru analiza stadiului continuării procedurii la 25.02.2016. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2015.
Incheiere de sedinta din 19.11.2015