Dosar 4126/866/2015 din 20.10.2015

succesiune


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4126/866/2015
Data dosar:
20.10.2015
Instanta:
Judecătoria Pașcani
Departament:
Civil
Obiect:
succesiune
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.06.2017 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Alte soluţii

    HOTĂRĂŞTE: Admite acţiunea civilă principală formulată de reclamanţii Cîrtiţe Mihai Cristian, Cîrtiţe Lenuţa Loredana şi Cîrtiţe Ioan, minor, prin reprezentant legal Sava Dochiţa, toţi trei cu domiciliul procedural ales la cabinet de avocat Conache Eduard Cătălin în contradictoriu cu pârâta Cîrtiţă Eozofina. Constată deschisă succesiunea după defunctul Cîrtiţe Alecsandru (identic cu Cîrtiţe D. Alexandru), decedat la data de 8.01.2001, cu ultimul domiciliu în sat şi comuna Costeşti, judeţul Iaşi. Moştenitorii legali ai defunctului Cîrtiţe Alecsandru sunt soţia supravieţuitoare, Cîrtiţe Elisabeta, în cotă legală de 1/4 parte, respectiv copii acestora, Cîrtiţe Constantin şi Cîrtiţă Eozofina, cu o cotă de 3/4 parte, împreună ( 3/8 parte fiecare). Constată deschisă succesiunea după defuncta Cîrtiţe Elisabeta, (soţia lui Cîrtiţe Alecsandru), la data de 15.06.2010, având ultim domiciliu în sat şi comuna Costeşti, judeţul Iaşi. Moştenitorii legali ai defunctei Cîrtiţe Elisabeta, sunt cei doi copii, Cîrtiţe Constantin şi Cîrtiţă Eozofina, cu o cotă de 1 parte fiecare. La data de 30.08.2012 a decedat fiul Cîrtiţe Constantin, iar moştenitorii legali ai acestuia sunt reclamanţii Cîrtiţe Mihai Cristian, Cîrtiţe Lenuţa Loredana şi Cîrtiţe Ioan, în calitate de fii, în indiviziune. Moştenitorii legali ai defunctei Cîrtiţe Elisabeta sunt nepoţii de fiu, reclamanţii Cîrtiţe Mihai Cristian, Cîrtiţe Lenuţa Loredana şi Cîrtiţe Ioan, cu o cotă indiviză de 1, şi fiica Cîrtiţă Eozofina, cu o cotă de 1 Constata ca în masa de partajat, în valoare totală de 45798 lei, se includ următoarele bunuri: cota de 1/1 parte din imobilul casa de locuit situat în sat şi comuna Costeşti, construită în anul 1982, din chirpici, fundaţii de piatră, acoperită cu tablă, racordată la energie electrică, în valoare de 15820 lei; cota de 1/1 parte din anexe gospodăreşti situate în sat şi comuna Costeşti ( magazie, beci, coşer, coteţ, grajd, magazie), în valoare de 4298 lei; suprafaţa de 900 mp intravilan sat Costeşti, în valoare de 11430 lei; suprafaţa de 7500 mp, extravilan, la DN 28 A în valoare de 9525 lei; suprafaţa de 7500 mp, extravilan la DE 1160/54 în valoare de 4725 lei, terenuri înscrise în titlul de proprietate nr. nr. 172875/1995 şi identificate potrivit raportului de expertiza topografica întocmită în cauză de expert Ştefaniu Cătălin Valeriu. În vederea ieşirii din indiviziune, se atribuie reclamanţilor, în indiviziune, Lotul I din varianta a doua de lotizare, lot ce cuprinde suprafaţa de teren de 7500 mp, situat în extravilanul comunei Costeşti, judeţul Iaşi, parcela 1A, înscrisă în TP nr. 172875/1995, în tarlaua T126, parcela A 3374/17, corect identificat cadastral ca fiind situată în tarlaua T126, parcela A 3374/17 şi A 3369/17 ( anexa 2 la raportul de expertiză topografică efectuat de expert Ştefaniu Cătălin Valeriu), în valoare de 9525 lei. Atribuie pârâtei Lotul II din varianta a doua de lotizare, lot ce cuprinde, la rândul său: lotul I – 900 mp teren situat în intravilanul satului şi comunei Costeşti, format din parcelele 1CC, 2 A şi 3 A, identificat cadastral în cvartal T34, parcelele CC 1599 şi A 1600/1 – anexa nr. 1.1, în valoare de 11430 lei, atribuie pârâtei şi casa şi anexele gospodăreşti situate pe acest teren, în valoare de 20118 lei; lotul II – 7500 mp situat în extravilanul comunei Costeşti, judeţul Iaşi, situat în parcela 1A înscrisă în TP nr. 172875/1995, în tarlaua T 39, parcela A 1160/5, identificată corect din punct de vedere cadastral în T 39, parcelele A 1150/5, A 1171/5 şi F 1155/5 8 (anexa 3.2 din raport, raportul de expertiză topografică efectuat de expert Ştefaniu Cătălin Valeriu), acest teren fiind în valoare de 4725 lei, întreg lotul având o valoare totală de 36273 lei. Obligă pârâta Cîrtiţă Eozofina la plata către reclamanţi, în indiviziune, a sumei de 13374 lei cu titlul de sultă. Respinge acţiunea reconvenţională formulată de pârâta Cîrtiţă Eozofina, în contradictoriu cu reclamanţii Cîrtiţe Mihai Cristian, Cîrtiţe Lenuţa Loredana şi Cîrtiţe Ioan, minor, prin reprezentant legal Sava Dochiţa, ca neîntemeiată. Obliga pârâta Cîrtiţă Eozofina la plata către reclamanţi, în indiviziune, a sumei de 4362 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Omologhează raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de dl expert Ştefaniu Cătălin Valeriu, precum şi pe cel în domeniul construcţiilor şi al evaluării imobiliare efectuat de dl expert Baciu Adrian. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria Paşcani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 29 iunie 2017. Preşedinte,

    Hotarare 1345/2017 din 29.06.2017
  • Sedinta din data de 19.06.2017 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 29.06.2017

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.06.2017
  • Sedinta din data de 06.06.2017 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 19.06.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.06.2017
  • Sedinta din data de 22.05.2017 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 06.06.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.05.2017
  • Sedinta din data de 10.04.2017 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână cauza

    Acordă termen la 22.05.2017 pentru când reclamantii vor face dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expertul desemnat în cauză

    Incheiere de sedinta din 10.04.2017
  • Sedinta din data de 06.03.2017 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână cauza

    Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantii pârâţi privind efectuarea unei noi expertize în specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare şi construcţii. Acordă termen la 10-04-2017 pentru când se vor cita reclamantii cu menţiunea să facă dovada achitării diferenţelor de onorarii în cuantum de 1409 lei pentru expertul desemnat în specialitatea topografie - Ştefaniu Cătălin Valeriu şi în cuantum de 500 lei pentru expertul desemnat în specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare, Baciu Adrian.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2017
  • Sedinta din data de 23.01.2017 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână cauza

    Acordă termen la 06.03.2017 pentru când părţile vor lua cunoştinţă de răspunsul expertului la obiectiunile formulate la raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 23.01.2017
  • Sedinta din data de 05.12.2016 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână cauza

    Acordă termen la 23.01.2017 pentru când reclamantii vor face dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expertul desemnat în cauză

    Incheiere de sedinta din 05.12.2016
  • Sedinta din data de 24.10.2016 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână cauza

    Acordă termen la 05.12.2016 pentru când părţile vor lua cunoştinţă de rapoartele de expertiză întocmite în cauză

    Incheiere de sedinta din 24.10.2016
  • Sedinta din data de 19.09.2016 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână cauza

    Acordă termen la 24.10.2016 pentru când se va reveni cu adrese către expertii desemnati în vederea depunerii lucrărilor, sub sancţiunea amendării

    Incheiere de sedinta din 19.09.2016
  • Sedinta din data de 27.06.2016 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână cauza

    Acordă termen la 19.09.2016 pentru când se vor comunica obiectivele expertizei, expertului desemnat în înlocuire, în vederea efectuării expertizei şi depunerii lucrării

    Incheiere de sedinta din 27.06.2016
  • Sedinta din data de 09.05.2016 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână cauza

    Acordă termen la 27-06.2016 pentru când se va reveni cu adresă la expert în vederea depunerii raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 09.05.2016
  • Sedinta din data de 25.04.2016 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână cauza

    Acordă termen la 09.05.2016 pentru când se reveni cu adresă la expertii desemnati în vederea depunerii rapoartelor de expertiză

    Incheiere de sedinta din 25.04.2016
  • Sedinta din data de 14.03.2016 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână cauza

    Acordă termen la 25.04.2016 pentru când pârâta-reclamantă va achita taxa judiciară de timbru pentru cererea reconvenţională; reclamanţii-pârâti vor formula întâmpinare la cererea reconvenţională cu 5 zile înainte de termen

    Incheiere de sedinta din 14.03.2016
  • Sedinta din data de 08.02.2016 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână cauza

    Acordă termen la 14.03.2016 pentru administrare probe

    Incheiere de sedinta din 08.02.2016
  • Sedinta din data de 25.01.2016 la ora 9:00

    Complet: C 2 MF
  • Amână cauza

    Acordă termen la 08.02.2016 pentru când va fi depusă fişa DEPABD cu privire la pârâtul minor

    Incheiere de sedinta din 25.01.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD