P******** D* P* L**** Î******* - D*********** - B***** T********* N****
ApelantI**** V******* A*****
Intimat InculpatT***** V*******
Intimat InculpatA****** N******** D* A*********** F****** B********
Intimat Parte civilăÎn baza art.421, pct.2, lit.a c.pr.pen., admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, Biroul Teritorial Neamţ împotriva sentinţei penale nr.120/P/18.12.2014, pronunţată în dosarul nr.4149/103/2014 al Tribunalului Neamţ. Desfiinţează sentinţa penală apelată în parte. Reţine cauza spre rejudecare şi în fond. Majorează pedepsele pentru inculpatul T***** V*******: - pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.9, alin.1, lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41, alin.2 c.pen. anterior, art.26 c.pen. anterior, art.74, lit.a, art.76, lit.c c.pen. anterior, art.5, alin.1 c.pen. anterior şi art.396, alin.10 c.pr.pen., pentru actele materiale pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.59 D/P/2011, de la 1 an şi 10 luni închisoare, la 1 an şi 11 luni închisoare; - pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29, alin.1, lit.a şi b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 c.pen. anterior şi art.74, lit.a, art.76, lit.c c.pen. anterior, art.5, alin.1 c.pen. anterior şi art.396, alin.10 c.pr.pen., pentru actele materiale pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.59 D/P/2011, de la 2 ani închisoare, la 2 ani şi 4 luni închisoare. Majorează pedeapsa pentru inculpatul I**** V******* A***** pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art.26 c.pen. anterior, raportat la art.9, alin.1, lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41, alin.2 c.pen. anterior, art.74 – 76, lit.c c.pen. anterior, art.5, alin.1 c.pen. şi cu aplicarea art.396, alin.10 c.pr.pen., pentru actele materiale pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 59 D/P/2011, de la 1 an şi 8 luni închisoare, la 1 an şi 11 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.275, alin.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.04.2015.
Hotarare 359/2015 din 02.04.2015Amână pronunţarea la data de 2.04.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.03.2015Amână pronunţarea la data de 20.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2015