Dosar 4154/87/2015 din 18.12.2015

infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4154/87/2015
Data dosar:
18.12.2015
Instanta:
Tribunalul Teleorman
Departament:
SECTIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2016 la ora 08:30

    Complet: C 2 Camera Preliminara - Fond
  • Condamnare

    În temeiul art. 18/1 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cp., cu aplic. art. 396 alin. 10 Cpp., condamnă pe inculpata Coşmeleaţa Nicoleta, la o pedeapsă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta. În baza art. 67 Cp. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b şi lit. g Cp., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care presupune exercitarea dreptului de administrare într-o societate comercială, pe o durată de 2 (doi) ani, calculată conform art. 68 alin. 1 lit. b Cp. În temeiul art. 65 Cp., interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b şi lit. g Cp., aceasta urmând să fie executată dacă pedeapsa închisorii va deveni executabilă. În temeiul art. 91 Cp., dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform art. 92 Cp. În temeiul art. 93 alin.1 Cp., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cp., impune inculpatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cp., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Gălăteni, pe o perioadă de 60 de zile, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman. În temeiul art. 404 alin. 2 Cpp., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cp. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi asupra dispoziţiilor art. 97 Cp. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 397 Cpp., rap. la art. 19 Cpp., obligă inculpata la plata sumei de 177.780 lei către partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale cu titlu de daune materiale, sumă actualizată la data plăţii. În baza art. 397 alin. 3 Cpp., dispune desfiinţarea celor două înscrisuri false, respectiv : Declaraţii pe proprie răspundere ale inculpatei Coşmeleaţa Nicoleta din 19.06.2012, aflate la filele 66 si 67 din dosarul cauzei care atesta faptul ca este membra a familiei de fermier Ivana Iuliana ambele ataşate la Proiectul “Instalarea doamnei Coşmeleaţa Nicoleta la conducerea exploataţiei agricole Coşmeleaţa Nicoleta, persoană fizică din Comuna Gălăteni, judeţul Teleorman”, înscrisuri ataşate cererii de finanţare prin măsura 112. În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cpp. menţine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 638/P/2014 din 15.10.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei. În baza art. 274 alin. 2 Cpp. obligă fiecare inculpata la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare statului. Prezenta hotărâre se va comunica la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului după rămânerea definitivă. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 martie 2016.

    Hotarare 26/2016 din 15.03.2016
  • Sedinta din data de 08.03.2016 la ora 08:30

    Complet: C 2 Camera Preliminara - Fond
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pt. a delibera, amână pronunţarea cauzei la data de 15.03.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD