P****** P***
InculpatÎn baza art.396 alin.1 şi alin.4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului P.P., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe - prev. de art.336 alin.1 C. Penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală . În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 8 luni , pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Mureş. În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi ,29 IUNIE 2015.
Hotarare 89/2015 din 29.06.201529 iunie 2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr.1234/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, privind pe inculpatul P.P.trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş din data de 10 martie 2015, cercetat fiind sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” – prev. de art.336 al.1 C.penal. Dispune începerea judecăţii cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 12 iunie 2015, pentru care se citează părţile. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06 mai 2015.
Incheiere camera preliminara 55/2015 din 06.05.2015