L****** V*****
InculpatB***** M******
InculpatN***** C*****
InculpatP******** D* P* L**** J********** F******
IntimatÎn baza art.315 alin. 1 lit. c raportat la art.549 alin. 3 lit.b C.p.p. Admite propunerea. Dispune confiscarea corpului delict rerezentat de o rangă metalică în lungime de 138,5 cm şi diametrul de 3 cm, uzată, ridicată prin dovada seria JR nr.00134 ( fila 22 dosar urmărire enală ). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la Secţia Penală a Tribunalului Dolj. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 17 Februarie 2015
Incheiere finala dezinvestire din 17.02.2015Având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 5491 alin. 2 din Codul de procedură penală , " Judecătorul de cameră preliminară comunică persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate o copie a ordonanţei, punându-le în vedere că în termen de 10 zile de la primirea comunicării pot formula note scrise ", iar în speţă nu a fost efectuată o astfel de comunicare la momentul înregistrării cauzei, instanţa, pentru respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale prevăzute prin dispoziţiile Codului de procedură penală, va amâna judecata cauzei şi va dispune comunicarea referatului întocmit de procuror la data de 19 Ianuarie 2015 în dosarul nr. 466/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi şi al ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală din 05.02.2013 dată în cadrul aceluiaşi dosar , intimaţilor L****** V*****, B***** M****** şi N***** C*****, cu menţiunea că în termen de 10 zile de la primirea comunicării pot formula note scrise .
Incheiere de sedinta din 20.01.2015