M*** A*******
ApelantM*** G******
ApelantC****** A******
ApelantR*** T*****
IntimatRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de pârâta - intimată R*** T***** în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 115 din 28.01.2016 pronunţată în dosarul nr. 4212/245/2013*. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata în sedinţă publică, azi, 03.03.2016.
Incheiere de sedinta secreta din 03.03.2016Admite apelul declarat de apelantii M*** A*******, M*** G****** şi C****** A****** împotriva sentinţei civile nr. 14856/20.11.2013 pronunţată de Judecătoria Iaşi, pe care o schimbă în tot în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamanţii M*** A*******, M*** G****** şi C****** A****** în contradictoriu cu pârâta R*** T*****. Obligă pârâta R*** T***** să restituie reclamanţilor suma de 181.045 lei RON şi să plătească dobânda legală aferentă acestei sume de bani, începând cu data introducerii acţiunii – 23.01.2012 şi până la achitarea efectivă a acestei sume. Respinge cererea pârâtei R*** T***** privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată fond. Obligă pârâta - intimată R*** T***** să plătească reclamanţilor apelanţi M*** A*******, M*** G****** şi C****** A****** cheltuieli de judecată în cuantum total de 16.956,9 lei RON, sumă compusă din: 5.231 lei taxa de timbru fond, 4.000 lei onorariu de avocat fond, 2.362,95 lei taxă de timbru apel, 1.000 lei onorariu de avocat apel, 2.362,95 lei taxă de timbru recurs, 1.500 lei onorariu de avocat recurs, 500 lei onorariu de avocat în rejudecarea apelului (astfel cum a fost redus) . Respinge cererea intimatei-pârâte R*** T***** privind obligarea apelantilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 115/2016 din 28.01.2016Amână pronunţarea la 28.01.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2016Amână pronunţarea la 21.01.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2016