A************ J******** A F********* P****** B****
CreditorS* A***** I***** S**
DebitorS* A***** I***** S** P*** L*** C** O***** T******
DebitorÎn temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, închide procedura falimentului împotriva debitoarei S* A***** I***** S**. Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerţului. În temeiul art. 180 din Legea 85/2014 privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar CII Osoloş Tatiana de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 179 din Legea 85/2014 privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei hotărâri către creditori, DGRFP Iaşi – AJFP Bacău, ORC de pe lângă Tribunalul Bacău sau altor registre pentru efectuarea menţiunilor din oficiu şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În baza art. 39 din Legea 85/2014 privind procedura insolvenţei dispune plata către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare a onorariului în sumă totală de 3000 lei. Se vor acorda cheltuielile de lichidare în măsura justificării potrivit art. 88 si art. 89 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bacău Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25.10.2017.
Hotarare 552/2017 din 25.10.2017Admite cererea creditoarei AJFP BACĂU de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S* A***** I***** S**. În temeiul art. 72 alin.6 coroborat cu art. 147 din Legea 85/2014 dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei S* A***** I***** S**.Conform dispoziţiilor art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune dizolvarea societăţii debitoare. În baza dispoziţiilor art. 85 alin. 4 şi art. 145 alin. 2 lit. a din Legea nr. 85/2014, ridică dreptul de administrare al debitoarei. În temeiul art. 45 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 63 şi art. 73 din Legea nr. 85/2014, desemnează provizoriu, până la prima adunare a creditorilor lichidator judiciar al debitoarei pe CII OSOLOS TATIANA care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014. Stabileşte provizoriu un onorariu de 3000 lei pe toată durata procedurii. Pune în vedere lichidatorului prevederile art. 252 din Legea 31/1990 republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la O.R.C. Bacău a reprezentanţilor săi permanenţi. În temeiul art. 74 din Legea 85/2014 pune în vedere debitoarei să pună la dispoziţia lichidatorului judiciar, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, actele prevăzute de art. 67 alin. 1 din lege. Pune în vedere lichidatorului judiciar obligaţia de a notifica: creditorii, debitoarea, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău, conf. art. 100 alin. 1 Legea 85/2014. Notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor. Notificarea va cuprinde informaţiile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 85/2014, respectiv: ? termenul-limită de depunere de către creditori, a opoziţiilor la deschiderea procedurii – 10 zile de la notificare, termenul limită de soluţionare a opoziţiilor care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; ? termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, care va fi 3 iunie 2016; ? cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă; ? termenul - limită de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe, care va fi 13 iunie 2016; ? termenul - limită de definitivare a tabelului creanţelor, care va fi 7 iulie 2016; ? locul, data şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor, care va avea loc cel mai târziu în data de 18 iunie 2016; În baza art. 99 alin. 3 din Legea 85/2014 notificarea se va realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI. Conform art. 97 alin. 1 din Legea 85/2014 dispune ca lichidatorul judiciar să întocmească şi să supună judecătorului - sindic, până la data de 30 mai 2016, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora aceasta le-ar fi imputabilă. O copie de pe raport va fi depusă la grefa tribunalului şi la registrul comerţului şi va fi comunicată debitoarei. În baza art. 53 din Legea 85/2014 dispune ca lichidatorul judiciar desemnat, în termen de maxim 10 zile de la notificarea prezentei hotărâri să convoace adunarea generală a acţionarilor/asociaţiilor/membrilor debitoarei pentru a-şi desemna un administrator special conform art. 5 pct. 4 din lege. Adunarea generală va fi prezidată de lichidatorul judiciar. Dacă adunarea asociaţilor/acţionarilor/membrilor, convocată potrivit alin. (1), nu desemnează un administrator special, debitorului i se va ridica dreptul de administrare, dacă acesta nu a fost deja ridicat, iar debitorul, respectiv asociaţii/acţionarii/membrii sunt decăzuţi din drepturile recunoscute de procedură şi care sunt exercitate prin administrator special. Prima adunare a creditorilor va fi ţinută în termenul prevăzut de art. 100 al.1 lit. e din Legea 85/2014, cu următoarea ordine de zi : - prezentarea raportului întocmit de lichidatorul judiciar în condiţiile 97 din lege, prezentarea situaţiei debitoarei - alegerea unui comitet al creditorilor format din 3-5 creditori în condiţiile art. 50 din lege; - desemnarea unui lichidator judiciar în condiţiile art. 57 alin. 2 prima teză din Legea 85/2014 sau confirmarea lichidatorul judiciar desemnat provizoriu de către judecătorul sindic în condiţiile art. 57 alin. 2 a doua teză din aceeaşi lege, stabilindu-i onorariul. În cazul în care onorariul se va achita din fondul constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4), acesta va fi stabilit pe baza criteriilor prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. - probleme diverse. În baza art. 75 din Legea 85/2014 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează. Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) al art. 75 din Legea 85/2014: • căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; • acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi. • acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii. În baza art. 76 din Legea 85/2014 în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să comunice prezenta hotărâre către instanţele judecătoreşti de pe raza Tribunalului Bacău şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În baza art. 83 din Legea 85/2014 după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere, toate actele şi corespondenţa emise de debitor si lichidatorul judiciar vor cuprinde în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limba română, engleză şi franceză menţiunea „ÎN FALIMENT“, „IN BANKRUPTCY”, „EN FAILLITE”. Dacă debitorul deţine sau administrează una sau mai multe pagini de internet, organele de conducere ale acestuia sunt obligate să publice pe paginile de internet proprii, în termen de 24 de ore de la data comunicării hotărârii de deschidere a procedurii, informaţiile referitoare la starea societăţii, precum şi numărul, data şi instanţa care a pronunţat hotărârea În baza art. 59 din Legea 85/2014 dispune ca lichidatorul judiciar să depună lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii. În raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia. Raportul prevăzut de art. 59 din Legea 85/2014 se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în BPI. Pune în vedere lichidatorului judiciar ca, înainte de a fi depuse la instanţă, toate actele de procedură pe care le va întocmi, să fie publicate în BPI. Pune în vedere lichidatorului judiciar să ia masuri de arhivare a documentelor contabile ale debitoarei, în conform. cu Legea 16/1996, respectiv gruparea pe unităţi arhivistice, păstrare şi inventariere pe durata procedurii reorganizării şi lichidării judiciare, iar ulterior, de selecţionare şi întocmirea unui proces verbal prevăzut de art. 11 din lege, predarea documentelor conform art. 18 cu notificarea Arhivelor Naţionale sau Serviciilor Judeţene ale Arhivelor Naţionale, conform art. 18 alin. 5 din Legea 16/1996. Conform art. 101 din Legea 85/2014 lichidatorul judiciar va efectua, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, procedura de inventariere a bunurilor din averea debitorului, pe baza informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art. 67 sau 74 şi/sau pe baza oricăror informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii. Dacă debitorul are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, lichidatorul judiciar va trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune. În baza art. 151 din Legea 85/2006 dispune sigilarea bunurilor debitoarei. În baza art. 152 din Legea 85/2014 pune în vedere administratorului special să fie de faţă şi să asiste la inventar. În acest sens lichidatorul judiciar va notifica administrator special atât conform art. 42 din Legea 85/2014 cât şi prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire atât la sediul debitoarei, cât şi la domiciliul administratorului, despre rezultatul notificării urmând a se face vorbire în raportul întocmit conform art. 59 al. 1 din Legea 85/2014, precum şi în actul de inventar. În baza art. 154 din Legea 85/2006 lichidarea va începe îndată după finalizarea inventarierii şi depunerii raportului de evaluare conform art. 155 din Legea 85/2006. O sinteză a raportului de evaluare va fi publicată în BPI. După ce bunurile din averea debitoarei au fost lichidate, dispune ca lichidatorul judiciar să întocmească un raport final de activitate, care va fi comunicat tuturor creditorilor şi debitoarei. În temeiul art. 39 din Legea 85/2014, în termen de 2 zile de la notificarea prezentei hotărâri, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. În baza art. 86 din Legea 85/2014, da dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. Dispune ca unităţile poştale şi de curierat să comunice la sediul lichidatorului judiciar desemnat întreaga corespondenţă adresată debitoarei. În baza art. 71 din Legea 85/2014 minuta încheierii privind deschiderea procedurii insolvenţei se comunică, de îndată de către grefierul de şedinţă, lichidatorului judiciar provizoriu numit de către judecătorul-sindic. În baza art. 59 din Legea 85/2014 fixează termen de judecată la data de 29.06.2016, ora 9:00, CF1. Executorie. În baza art. 46 alin. 1 coroborat cu art. 43 alin. 2 din Legea 85/2014 cu drept de apel în 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în BPI care se depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II –a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.04.2016.
Hotarare intermediara 258/2016 din 20.04.2016pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 17.02.2016