M**** E**** F******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1 şi alin. 2 c.p.p., cu aplicarea art. 396(10) c.p.p., condamnă pe inculpatul MIREA ELVIS FLORINEL, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen., la pedeapsa de 6(şase) luni închisoare. În temeiul art. 66 alin. 1 cod penal, interzice inculpatului exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 1 an şi 6 luni: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, - dreptul de a conduce orice vehicul pentru care este necesară obţinerea unui permis de conducere. În temeiul art. 91 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 cod penal. Conform art. 68 alin. 1 lit. b c.p., executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman. În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul 404 alin. 2 rap. la art. 93 alin 3 cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile. Munca va fi prestată fie în cadrul Primăriei Alexandria, fie în cadrul Primăriei Turnu Măgurele, urmând să stabilească, consilierul de probaţiune, instituţia în care va fi prestată munca şi tipul de activitate ce se va desfăşura. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor. În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 397 alin. (1) C.proc.pen. rap. la art. 1.349 Cod civil, coroborat cu disp. art. 25 alin. (1) c.p.p., constată că nu există constituire de parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.06.2016
Hotarare 212/2016 din 02.06.2016Amână pronunţarea la 02.06.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2016Amână pronunţarea la 26.05.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2016În temeiul dispoziţiilor art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 respinge cererea de prelungire a dreptului de circulaţie, formulată de inculpatul Mirea Elvis Florinel, ca neîntemeiată. Se efectuează adrese către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman şi către inculpat pentru a li se aduce la cunoştinţă că dreptul inculpatului de a conduce pe drumurile publice NU a fost prelungit.
Incheiere de sedinta din 14.04.2016În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1254/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, privind pe inculpatul M E F, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ,,conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce” faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 335 alin. 2 Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M E F ?i acordă termen la data de 14.04.2016, cu citarea părţilor. Încheierea se comunică părţilor şi procurorului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 18.02.2016.
Incheiere de sedinta din 18.02.2016În temeiul dispoziţiilor art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 respinge cererea de prelungire a dreptului de circulaţie, formulată de inculpatul M E F, ca neîntemeiată. Se efectuează adrese către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman şi către inculpat pentru a li se aduce la cunoştinţă că dreptul inculpatului de a conduce pe drumurile publice NU a fost prelungit. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.02.2016.
Incheiere de sedinta din 18.02.2016