S* C*** I***** S** -********* Î* I*********
PârâtC***** A**** I****
ReclamantC*********** B**** S***
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia prematurităţii, invocată de reclamanta-pârâtă reconvenţională UAT C***** A**** I****. Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a soluţionării cererii formulate de pârâta-reclamantă reconvenţională SC Capa Instal SRL- în insolvenţă, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională UAT C***** A**** I****, formulată de aceasta din urmă parte. Admite în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta-pârâtă reconvenţională UAT C***** A**** I****, la Cabinet de avocat Irina Poinar, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvenţională SC Capa Instal SRL- , în dosarele conexate nr. 149/111/2015, nr. 430/111/2015 şi nr. 429/111/2015, şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâta-reclamantă reconvenţională SC Capa Instal SRL- în insolvenţă, să predea reclamantei- pârâtă reconvenţională UAT C***** A**** I**** utilajele înscrise în procesul verbal încheiat între acestea la data de 31.01.2012, la poziţiile 1,2,5,7-15,18,19-21, iar în cazul în care acestea nu există să plătească contravaloarea lor în cuantum de 1.608.742,52 lei, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective. Respinge cererea formulată de reclamanta-pârâtă reconvenţională UAT C***** A**** I****, în dosarul nr. 149/111/2015, în contradictoriu cu pârâta C*********** B**** S***, cu sediul în Oradea, str. Roman Ciorogariu, nr. 24, jud. Bihor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite cererea formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională SC Capa Instal SRL- în insolvenţă, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională UAT C***** A**** I****, în dosarul nr. 430/111/2015, conexat la dosarul nr. 429/111/2015, şi pe cale de consecinţă: Obligă reclamanta-pârâtă reconvenţională UAT C***** A**** I**** să plătească pârâtei- reclamantă-reconvenţională SC Capa Instal SRL- în insolvenţă suma de 396.914 lei , reprezentând contravaloarea lucrărilor evidenţiate în centralizatorul lunii octombrie 2012 şi pentru care s-a emis factura nr. 119/18.12.2015, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi, calculate de la data de 01.01.2016 şi până la plata efectivă a debitului. Admite în parte cererea formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională SC Capa Instal SRL- în insolvenţă, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională UAT C***** A**** I****, înregistrată în dosarul nr. 429/111/2015, şi pe cale de consecinţă obligă pârâta reconvenţională UAT C***** A**** I**** să achite reclamantei-reconvenţionale SC Capa Instal SRL- în insolvenţă, penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi, calculate asupra sumei de 479.408 lei, de la data scadenţei facturii nr. 67/19.09.2012, respectiv de la 03.10.2012 şi până la 18.12.2014. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională SC Capa Instal SRL- în insolvenţă, privind debitul principal în cuantum de 479.408 lei. Dispune compensarea creanţelor la care se referă prezentul litigiu până la concurenţa celei mai mici dintre ele, în cazul nerestituirii bunurilor în natură cel mai târziu la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Dispune compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi în dosarele conexate nr. 149/111/2015, nr. 430/111/2015 şi nr. 429/111/2015. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţa publică din 01.07.2016.
Hotarare 1425/2016 din 01.07.2016Amână pronunţarea pentru data de 01.07.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2016Faţă de solicitarea părţilor
Incheiere de sedinta din 23.05.2016Faţă de solicitarea părţilor
Incheiere de sedinta din 18.04.2016Faţă de lămuririle aduse la acest termen de judecată, pentru a da posibilitatea reclamantei să depună la dosar calculul cu privire la bunurile a căror restiturie o solicită.
Incheiere de sedinta din 04.04.2016Repus pe rol pentru suplimentare probaţiune. Fixeaza termen la data de 04.04.2016, pentru când se citează părţile.
Incheiere de sedinta din 12.02.2016Amână pronunţarea pentru data de 12.02.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.02.2016Amână pronunţarea pentru data de 08.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2016Pentru ca reclamanta să depună la dosar înscrisurile solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 09.11.2015Faţă de cererea de amânare a judecării a cauzei formulată de părţi
Incheiere de sedinta din 14.09.2015Admite excepţia de litispendenţă în ce priveşte cererea reconvenţională formulată în acest dosar faţă de acţiunea reconvenţională din dosarul nr. 430/111/2015, apreciind că între cele două dosare există o strânsă legătură care justifică judecarea celor două cauze împreună şi având în vedere şi ordinea înregistrării dosarelor, conexează dosarul nr. 430/111/2015 la prezentul dosar 429/111/2015, Pentru stabilirea cadrului procesual instanţa consideră că se impune luarea în considerare a acţiunilor în ordinea formulării lor, reclamant fiind UAT Avram Iancu şi pârâtă reconvenţional SC Capa Instal, Constatând că în mod eronat în prezenta cauză a fost fixat termen de judecată pentru termenul de vacanţă, având în vedere că prezenta cauză nu intră în categoria litigiilor referitoare la procedura de atribuire a contractului de achiziţie conform art. 286 al. 2 din OUG 34/2006, având în vedere că doar aceste cauze reclamă urgenţă, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată, fixează termen de judecată pentru data de 14.09.2015 pentru când pune în vedere reprez. SC Capa Instal să depună copia facturii 67/2012 şi reprez. UAT Avram Iancu să depună copia rechizitoriului din dosar 5656/111/2014 al T.B., Faţă de cererile privind disjungerea cauzei, se va pronunţa la termenul următor,
Incheiere de sedinta din 15.07.2015Pentru ca reclamantul să depună înscrisuri
Incheiere de sedinta din 08.06.2015