V****** I*****
ReclamantS* N***** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează decizia de concediere nr. 1/11.11.2015 întemeiată pe art. 31 alin. 3 din Codul Muncii. Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat salariata, calculată de la data concedierii până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei reprezentând compensarea în bani a 1 zile de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate în anul 2015. Respinge în rest celelalte pretenţii. În temeiul prev. art. 453 alin. 2 NCPC, Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat acordat parţial). Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 21.06.2016 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6321/2016 din 21.06.2016Amână pronunţarea pentru data de 21.06.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2016În vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 27.04.2016