I************ D* P****** J******* S****
IntimatP***** A*** F*****
PetentRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de către petentul P.A.F. reprezentant convenţional av.Pintea Ioana Marieta avâns ca obiect îndreptarea a erorii materiale strecurată în Sentinţa civilă nr. 170/28.01.2016 a Judecătoriei Zalău pronunţată în dosar nr.4328/337/2015 . Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, data de 14.04.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.04.2016ACORDĂ TERMEN PENTRU CONTINUITATEA COMPETULUI
Incheiere de sedinta din 24.03.2016Admite în parte plângerea formulată de către petentul P***** A*** F***** în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* S****. Modifică procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSJX nr.0016027 din data de 29.07.2015 în sensul că dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 210 lei aplicată petentului pentru săvârşirea faptei prevăzute de art.36 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 şi sancţionată conform prevederilor art.99 alin.2 raportat la art.108 alin.1, pct.3 din OUG 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare , cu sancţiunea avertisment. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte dispoziţiile legale. Menţine restul dispoziţiilor cuprinse în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PSJX nr.0016027 din data de 29.07.2015. Respinge ca neîntemeiată cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.01.2016.
Hotarare 170/2016 din 28.01.2016amână pronunţarea în cauză pentru data de 28 ianuarie 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2016în vederea citării martorului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 10.12.2015