S* A*** S**** T****** S**
DebitorÎn baza art.174 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei împotriva debitorului S* A*** S**** T****** S**. Radiază societatea debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art.179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. În baza art. 180 din Legea nr.85/2014 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Dispune plata către lichidatorul judiciar PODOREANU INSOLV SPRL a sumei de 2000 lei, reprezentând onorariu lichidator din fondul prevăzut la art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014. Cu drept de a formula apel în termen de 7 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.12.2016.
Hotarare 7778/2016 din 09.12.2016Amână pronunţarea la data de 09.12.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2016În vederea citării creditorilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă pentru a se pune în discuţie propunerea de închidere a procedurii
Incheiere de sedinta din 14.10.2016În baza art. 57 alin. 2 şi alin. 7 din Legea 85/2014, ia act de desemnarea PODOREANU INSOLV IPURL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ANCO SMART TRADING SRL, precum şi de stabilirea onorariul acestuia la suma de 3000 lei, exclusiv TVA, potrivit hotărârii Adunării creditorilor din 8.02.2016, publicată în BPI nr. 2667/9.02.2016. Se va emite adresă către PODOREANU INSOLV IPURL prin care se va aduce la cunoştinţă acestuia numirea în calitate de lichidatorul judiciar al debitoarei ANCO SMART TRADING SRL. Dispune încetarea atribuţiilor lichidatorului judiciar provizoriu GEORGESCU, DĂNĂILĂ ŞI ASOCIAŢII SPRL, desemnat prin încheierea de deschidere a procedurii din 11.12.2015. Dispune plata către lichidatorul judiciar GEORGESCU, DĂNĂILĂ ŞI ASOCIAŢII SPRL a sumei de 2000 lei, exclusiv TVA, reprezentând remuneraţie şi 185,84 lei reprezentând cheltuieli de procedură, din averea debitoarei potrivit art. 39 alin. 1 din Legea 85/2014, iar în lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, din fondul de lichidare potrivit art. 39 alin. 4 din Legea 85/2014. Executorie. Cu drept de a formula apel în termen de 7 zile de la comunicare prin publicare în B.P.I. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.06.2016.
Incheiere de sedinta din 17.06.2016Pentru verificarea stadiului continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 18.03.2016Admite cererea debitoarei. În temeiul art. 145 alin. 1 pct. A lit. a) raportat la art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea debitoarei în faliment prin procedura simplificată. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 dispune dizolvarea debitoarei şi ridică dreptul de administrare al acesteia. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acesta fără un ordin al judecătorului-sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Fixează următoarele termene limită: a) termenul-limită pentru depunerea, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare; b) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei – 25.01.2016; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 04.02.2016; d) termenul pentru definitivarea tabelului creanţelor – 29.02.2016; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 08.02.2016. Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe Georgescu, Dănăilă şi Asociaţii S.P.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 2.500 lei din averea debitoarei. În lipsa averii debitoarei, remuneraţia va fi achitată din fondul de lichidare constituit în baza art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 147 alin. 1 raportat la art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 100 din Legea nr. 85/2014, privind intrarea debitoarei în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acesteia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de către debitoare în conformitate cu art. 74 raportat la art. 67 alin 1 lit. c), debitoarei şi oficiului registrului comerţului, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere lichidatorului judiciar să efectueze, în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri, inventarierea şi sigilarea bunurilor debitoarei, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de către debitoare, prin lichidatorul judiciar, a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor săi permanenţi. Fixează termen pentru verificarea stadiului continuării procedurii la data de 18.03.2016. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cererea de apel va fi depusă la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2015, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 11.12.2015