Dosar 4350/62/2015 din 29.10.2015

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4350/62/2015
Data dosar:
29.10.2015
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.07.2019 la ora 09:00

    Complet: MAS10 -CC
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de petentul pârât Colegiul de Ştiinţe al Naturii Emil Racoviţă Braşov, prin reprezentant legal, şi, în consecinţă: Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 478/MAS/07.04.2016, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 4350/62/2015, în sensul că dobânda legală la plata căreia pârâtul a fost obligat are natura juridică a unei dobânzi legale penalizatoare. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 23.07.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere de sedinta din 23.07.2019
  • Sedinta din data de 22.12.2016 la ora 09:00

    Complet: MAS10
  • Respinge cererea

    Respinge cererile de completare şi de îndreptare a sentinţei civile nr.478/MAS/07.04.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.4350/62/2015 formulată de petentul SINDICATUL ÎNVĂ?ĂMÂNT PREUNIVERSITAR „DIACONUL CORESI” JUDEŢUL BRAŞOV, în numele membrului de sindicat Ungar Cristina Carnen, , în contradictoriu cu pârâ?ii Unitatea Administrativ Teritorială Bra?ov prin Primar, ?i Coloegiul de ?tiin?e ale Naturii Emil Racovi?ă, ca rămase fără obiect. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 22.12.2016.

    Hotarare 2171/2016 din 22.12.2016
  • Sedinta din data de 08.12.2016 la ora 09:00

    Complet: MAS10
  • Amână pronunţarea

    Amânare de pronunţare pentru data de 22.12.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2016
  • Sedinta din data de 07.04.2016 la ora 09:00

    Complet: MAS10
  • Amână cauza

    Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la Sentinţa civilă nr. 1852/M/2010 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul 3050/62/2009, pentru dobânzile anterioare datei de 29.10.2011; Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNUVERSITAR „DIACONUL CORESI” JUDEŢUL BRAŞOV,în numele membrilor de sindicat: UNGART(UNGUREANU) CRISTINA CARMEN şi GEORGIU GABRIELA CECILIA, în contradictoriu cu pârâţii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ BRAŞOV, prin Primar şi COLEGIUL DE ŞTIINŢE ALE NATURII EMIL RACOVIŢĂ. Obligă pârâta COLEGIUL DE ŞTIINŢE ALE NATURII EMIL RACOVIŢĂ, la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti cuvenite în temeiul următoarelor hotărâri: - Sentinţa civilă nr. 967/M/2013 pronunţată de Tribunalul Braşov la data de 28.05.2015 în dosarul 1415/62/2013. Dobânzile se vor calcula de la data scadenţei fiecărei sume - dar nu anterior datei de 01.10.2011 - şi până la data plăţii. Obligă pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ BRAŞOV, prin Primar, la alocarea de fonduri necesare plaţii drepturilor mai sus amintite. Respinge pretenţiile privind dobânzile anterioare datei de 29.10.2011, ca fiind prescrise. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 07.04.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 478/2016 din 07.04.2016
  • Sedinta din data de 24.03.2016 la ora 09:00

    Complet: MAS10
  • Amână pronunţarea

    Amânare de pronunţare pentru data de 7.04.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD