C******** E*** I***
ContestatorÎn baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C.p.pen. admite contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud formulată împotriva sentinţei penale nr. 606/2015 pronunţată de Judecătoria Aiud în dosarul nr. 4397/175/2015. Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, procedând la o nouă judecată: Constată că prin sentinţa penală nr. 66/28.05.2014 pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei definitivă la 04.12.2014, prin decizia penală nr. 1100/214 a Curţii de Apel Cluj, a fost condamnat petentul la o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 66/2014 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei în pedepsele componente respectiv: ? 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare a unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin 3 din OUG 195/02 cu aplic art. 37 lit. a Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal (faptă săvârşită la 12 mai 2012) ? 3 ani şi 2 luni închisoare, pedeapsă cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 137/2010 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei definitivă la data de 26.10.2010 prin neapelare Constată că prin sentinţa penală nr. 131/22.10.2014 pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei definitivă la 18.11.2014 prin neapelare, a fost condamnat petentul la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 131/2014 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei în pedepsele componente respectiv: ? 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzuta de art. 48 Cod penal rap. la art. 244 alin 1 şi 2 Cod Penal cu aplic art. 5 Cod penal (faptă săvârşită la 29 ianuarie 2008) ? 3 ani şi 2 luni închisoare, pedeapsă cu privire la care s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 137/2010 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei definitivă la data de 26.10.2010 prin neapelare ? sporul de 6 luni aplicat, pe care îl înlătură. Menţine dispoziţia privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 137/2010 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei. În baza art. 6 C.pen. constată că dispoziţiile Codului penal din 1969 constituie lege penală mai favorabilă pentru condamnat şi, în consecinţă: Constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 131/2014 şi nr. 137/2010 sunt concurente potrivit art. 33 lit. a) C.pen. din 1969, astfel că, în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969 contopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, aplicând petentului pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare. Constată că infracţiunea pentru care s-a aplicat petentului pedeapsa de 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. 66/2014 a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969 faţă de pedeapsa stabilită în alineatul precedent, astfel că, în baza art. 39 alin. (1) C.pen. din 1969 contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare cu pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, aplicând petentului pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, petentul urmând să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare. Scade din pedeapsa aplicată persoanei condamnate durata executată din data de 24.11.2014 până la data de 15.06.2015. În baza art. 71 C.pen. din 1969 interzice condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C.pen. din 1969. În baza art. 35 alin. (3) C.pen. din 1969 interzice condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C.pen. din 1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei. Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii emise în baza sentinţelor penale nr. 66/2014 (mandat nr. 77/2014) şi nr. 131/2014 (mandat nr. 160/2014) şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale nr. 66/2014 şi nr. 131/2014. În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiţiei şi UNBR acordă onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. Coman Maria. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2015.
Hotarare 190/2015 din 15.06.2015