D** R*****
ContestatorÎn baza art. 585 alin. 1 lit. a C.pr.pen., admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petenta-condamnată D.R.în prezent deţinută în Penitenciarul Gherla. Constată că legea penală mai favorabilă situaţiei juridice a condamnatei în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de contopire este C.pen. de la 1969.Constată că următoarele infracţiuni care au atras condamnarea petentei sunt concurente:- infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969 şi art. 5 C.pen. pentru care a fost condamnată la 5 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 67/F/2014 din 14.05.2014 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă la data de 12.12.2014 prin decizia penală nr. 1151/A/2014 a Curţii de Apel Cluj; -infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. 1 C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969 şi art. 5 C.pen. pentru care a fost condamnată la 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 67/F/2014 din 14.05.2014 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă la data de 12.12.2014 prin decizia penală nr. 1151/A/2014 a Curţii de Apel Cluj; -infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969 şi art. 5 C.pen. pentru care a fost condamnată la 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 67/F/2014 din 14.05.2014 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă la data de 12.12.2014 prin decizia penală nr. 1151/A/2014 a Curţii de Apel Cluj;-infracţiunea de instigare de uz de fals, prev. de art. 47 C.pen., rap. la art. 323 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969 şi art. 5 C.pen., pentru care a fost condamnată la 1 an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 67/F/2014 din 14.05.2014 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă la data de 12.12.2014 prin decizia penală nr. 1151/A/2014 a Curţii de Apel Cluj; -infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 75 lit. a, art. 74 lit. a,c- art. 76 lit. a de la 1969 şi art. 5 C.pen. pentru care a fost condamnată la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a ,b C.pen. de la 1969 prin sentinţa penală nr. 53/F/2013 din 20.03.2013 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă la data de 23.05.2014 prin decizia penală nr. 1758/23.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; -infracţiunea de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25, rap. la art. 288 alin. 2 C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 75 lit. a, art. 74 lit. a,c- art. 76 lit. e de la 1969 şi art. 5 C.pen C.pen. de la 1969 şi art. 5 C.pen. pentru care a fost condamnată la 4 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 53/F/2013 din 20.03.2013 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă la data de 23.05.2014 prin decizia penală nr. 1758/23.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; -infracţiunea de instigare de uz de fals, prev. de art. 25, rap. la art. 291 C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 75 lit. a, art. 74 lit. a,c- art. 76 lit. e C.pen. de la 1969 şi art. 5 C.pen., pentru care a fost condamnată la 2 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 53/F/2013 din 20.03.2013 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă la data de 23.05.2014 prin decizia penală nr. 1758/23.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;-infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 rap. la art. 290 alin. 1 C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 75 lit. a, art. 74 lit. a,c- art. 76 lit. e C.pen. de la 1969 şi art. 5 C.pen. pentru care a fost condamnată la 2 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 53/F/2013 din 20.03.2013 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă la data de 23.05.2014 prin decizia penală nr. 1758/23.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Descontopeşte pedeapsele rezultante de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 67/F/2014 din 14.05.2014 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă la data de 12.12.2014 prin decizia penală nr. 1151/A/2014 a Curţii de Apel Cluj şi respectiv 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a ,b C.pen. de la 1969 aplicată prin sentinţa penală nr. 53/F/2013 din 20.03.2013 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă la data de 23.05.2014 prin decizia penală nr.1758/23.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în pedepsele componente indicate în precedent.În baza art. 33 lit. a- art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. de la 1969, contopeşte pedepsele de 5 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a ,b C.pen. de la 1969, 4 luni închisoare, 2 luni închisoare şi 2 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an, în final urmând să execute 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. 1 şi art. 64 alin. 1 lit. a şi b C.pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 35 alin. 1 C.pen. de la 1969, aplică petentei pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a şi b C.pen. de la 1969, care se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.În baza art. 36 alin. 3 C.pen. de la 1969 deduce din pedeapsă durata executată de la 28.05.2014 la zi. Anulează mandatele de executare ale pedepsei nr. 70/2013 emis la data de 26.05.2014 de Tribunalul Bistriţa Năsăud în baza sentinţei penale nr. 53/F/2013 şi nr. 74/2014 din 15.12.2014 emis de Tribunalul Năsăud în baza sentinţei penale nr. 67/F/2014 şi dispune emiterea unui nou mandat potrivit dispoziţiilor prezentei. În baza art. 272 C.pr.pen., stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei, reprezentând onorariul avocaţial parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. Moşteanu Carmen, care se va avansa din FMJLC.În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu soluţionarea prezentei vor rămâne în sarcina acestuia.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică de la data de 07.04.2015.
Hotarare 118/2015 din 07.04.2015amână pronunţarea pentru data de 7.04.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2015În vederea angajării unui apărător ales
Incheiere de sedinta din 03.03.2015