N****** M****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 113 şi urm. Cod penal, aplică inculpatului N****** M****, măsura educativă neprivativă de libertate a stagiului de formare civică prevăzută de art. 117 cod penal pe o durată de 4 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 11.09.2015). În baza art. 117 cod penal obligă inculpatul N****** M**** să participe la un program de formare civică cu o durată de 4 luni, pentru a-l ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor. În baza art. 121 alin. 1 Cod penal pe durata măsurii educative a stagiului de formare civică inculpatul N****** M**** va trebui să respecte obligaţia de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Tulcea la datele fixate de acesta. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 cod penal. În baza art. 335 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b cod penal, aplică inculpatului N****** M****, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 14/15.01.2015). În baza art. 83 cod penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 cod penal, respectiv pentru o durată de 2 ani. În baza art. 85 alin. 1 lit. a – e cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 404 alin. (3) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 şi art. 89 cod penal, privind revocarea, respectiv, anularea amânării aplicării pedepsei. În baza art. 129 alin. 2 lit. a cod penal, inculpatul urmează a executa pedeapsa închisorii stabilită prin prezenta hotărâre, a cărei aplicare a fost amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani. Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, respectiv av. Ştefănescu Mihai, în cuantum de 660 lei, din care 200 lei în cursul urmăririi penale şi 460 lei în cursul cercetării judecătoreşti, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Tulcea. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1260 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 de lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale, 960 lei cheltuieli efectuate în cursul cercetării judecătoreşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13 octombrie 2015.
Hotarare 119/2015 din 13.10.2015termen acordat în vederea administrării probei cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 22.09.2015În baza art.346 alin.(2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 723/P/2014 emis la data de 15 aprilie 2015 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag privind pe inculpatul N****** M****,, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni aflate în concurs real, ambele prevăzute de art. 335 alin.1 din C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N****** M****. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06 august 2015.
Incheiere camera preliminara din 06.08.2015Termen acordat pentru lipsa inculpatului şi lipsa procedurii de citare cu acesta
Incheiere de sedinta secreta din 26.06.2015