M****** R***** S*****
InculpatŞ**** M***** G******
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă I.C.C.J.-D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Galaţi. În baza art. 236 C.p.p. raportat la art. 234 C.p.p. dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor M****** R***** S***** şi Ş**** M***** G******, cercetaţi pentru săvârşirea, în concurs, a infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi introducerea în ţară de droguri de mare risc, infracţiuni prevăzute de disp. art. 2 al. 2 din Legea 143/2000 republic. cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p., respectiv art. 3 al. 2 din Legea 143/2000 republic. cu referire la art. 38 al. 1 C.p., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 21.11.2015, până la 20.12.2015 inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpaţii mai sus menţionaţi, în temeiul disp. art. 237 al. 2 C.p.p., privind înlocuirea stării de arest preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. O copie a prezentei se comunică locului de deţinere spre a fi adusă la cunoştinţa inculpaţilor măsura dispusă. Cheltuielile judiciare în cauză rămân în sarcina statului conform disp. art. 275 al. 3 C.p.p. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 18.11.2015