Z*** P*** C******
InculpatAdmite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi şi dispune prelungirea pentru încă 30 de zile, începând cu data de 28.08.2015 şi până la 26.09.2015 inclusiv, a măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 144 din data de 30.06.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. 3588/86/2015, rămasă definitivă prin încheierea nr. 96/08.07.2015 a Curţii de Apel Suceava, faţă de inculpatul Z*** P*** C******, aflat în prezent în Arestul I.P.J. Suceava, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 1. abuz în serviciu în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 (cu privire la persoana vătămată Trifan Elena), 2. abuz în serviciu în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod penal (cu privire la persoana vătămată Bertea Ioan), 3. fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod penal şi abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 Cod Penal (cu privire la sesizarea faptelor numitului Chisăliţă Macovei Cătălin), 4. fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod penal şi abuz în serviciu în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 (cu privire la sesizarea faptelor numitului Varzari Petrică Cosmin), 5. abuz în serviciu în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi fals intelectual în formă continuată prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (cu privire la sesizarea faptelor numiţilor Chiriac Vasile şi Chiriac Florin Vasilică) 6. fals intelectual în formă continuată prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 Cod Penal (cu privire la sesizarea faptelor numitului Muscă Ion), 7. fals intelectual în formă continuată prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 Cod Penal (cu privire la sesizarea faptelor numitului Mihai Costel), 8. fals intelectual în formă continuată prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 Cod Penal (cu privire la sesizarea faptelor numitului Grădinaru Mihai), 9. fals intelectual în formă continuată prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 Cod Penal (cu privire la sesizarea faptelor numitului Onuţu Dan), 10. fals intelectual în formă continuată prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 Cod Penal (cu privire la sesizarea faptelor numitului Savin Mihai), 11. fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod penal şi abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 Cod Penal (cu privire la sesizarea faptelor numitului Albu Florin Daniel), 12. abuz în serviciu în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 (cu privire la omisiunea dării în debit a procesului verbal de contravenţie întocmit pe numele lui Bolohan Andrei Ionuţ), 13. abuz în serviciu în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 şi fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod penal (cu privire la procesul verbal de contravenţie întocmit pe numele lui Dascălu Cristian Nicolae), 14. fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod penal (cu privire la procesul verbal de contravenţie întocmit pe numele lui Borza Mihai), 15. folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii unui folos necuvenit prev. de art.12 lit.b din Legea nr.78/2000 (faptă din data de 02.06.2015). În baza disp. art. 237 al. 2 Cod procedură penală, respinge cererea formulată de inculpatul Z*** P*** C******, prin apărător, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi procuror.. Pronunţată în camera de consiliu, azi 21 august 2015, ora 15:00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 223/2015 din 21.08.2015