Dosar 44480/3/2015 din 08.12.2015

suspendare executare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 44480/3/2015
Data dosar:
08.12.2015
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
suspendare executare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.07.2016 la ora 12:30

    Complet: C10 - CA - Urgenta
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M********* B******** şi P******* M*********** B******** şi, în consecinţă, respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu. Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, ca inadmisibilă. Respinge cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţiile fiind inadmisibile. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte fondul cauzei. Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, în ceea ce priveşte cererile de sesizare a Curţii Constituţionale. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată astăzi, 04.07.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 4427/2016 din 04.07.2016
  • Sedinta din data de 27.06.2016 la ora 12:30

    Complet: C10 - CA - Urgenta
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la data de 04.07.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2016
  • Sedinta din data de 16.05.2016 la ora 12:30

    Complet: C10 - CA - Urgenta
  • Amână cauza

    pentru a se comunica noua cerere de sesizare a Curţii Constituţionale

    Incheiere de sedinta din 16.05.2016
  • Sedinta din data de 18.04.2016 la ora 12:30

    Complet: C10 - CA - Urgenta
  • Amână cauza

    pentru a se comunica pârâtelor motivele excepţiei de neconstituţionalitate invocate de reclamantă şi pentru a se depune întâmpinare în 10 zile de la comunicare

    Incheiere de sedinta din 18.04.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD