J**** G*************
Contestator CondamnatÎn temeiul art.425 ind.1 al.7 pct.2 lit.a) din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de condamnatul Jurca Graţian Adrian, deţinut în PNT Bârcea Mare, împotriva sentinţei penale nr. 678/2015, pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 4464/221/2015. Desfiinţează integral sentinţa penală atacată şi, rejudecând, în baza art.587 al.1 C.pr.pen. raportat la art.59 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 C.pen. actual, admite propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Bârcea Mare, şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului Jurca Graţian Adrian de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 285/2014 emis de Tribunalul Hunedoara în baza sentin?ei penale 271/2014 a Tribunalului Hunedoara. Atrage aten?ia condamnatului asupra dispozi?iilor art. 61 din Codul penal din 1969 privind revocarea liberării condi?ionate în situa?ia săvâr?irii unei infrac?iuni în intervalul de timp de la liberare ?i până la împlinirea duratei pedepsei. În baza art.275 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în ambele instanţe, rămân în sarcina statului. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07 iulie 2015.
Hotarare 142/2015 din 07.07.2015