C****** V***** D****
InculpatÎn baza art.336 alin.1 C.pen. corob. cu art.61 alin.2, alin.3, alin.4 lit.c şi alin.6 C.pen.,cu aplic.art.396 alin.10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Codescu Viorel-Dorin,la pedeapsa de 10.000 lei amendă penală (200 zile-amendă la o valoare de 50 lei/zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză a fost săvârşită şi descoperită în termenul de încercare de 2 ani şi 3 luni stabilit prin sentinţa penală nr. 337/2012 pronunţată de Judecătoria Feteşti la 14.11.2012,definitivă prin nerecurare la 27.11.2012, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic.art.3201 C.pr.pen.1968 şi art.74 lit.a şi c – art.76 lit.e C.pen. În baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal şi art.83 alin. 1 C.pen.1969 revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.337/2012 pronunţată de Judecătoria Feteşti la 14.11.2012, definitivă prin nerecurare la 27.11.2012, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală menţionată şi pedeapsa de 10.000 lei amendă penală aplicată în prezenta cauză, pedepse care nu se contopesc. În baza art.66 alin.1 lit.a,b şi g C.pen.,interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de conducere a autovehiculelor rutiere pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, pe o perioadă de 5 ani ce va fi executată după data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale. În baza art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit.a, b şi g C.pen.,interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice,de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,respectiv aceea de conducere a autovehiculelor rutiere pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.274 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat care cuprind şi cheltuielile în sumă de 516 lei stabilite prin rechizitoriu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Hotarare 314/2015 din 10.11.2015Amână pronuntarea cauzei la data de 10.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2015În baza art.346 alin.(2) C.proc.pen.constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.2132/P/2014 emis la 11.08.2015 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi privind pe inculpatul Codescu Viorel-Dorin,trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin.1 C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Codescu Viorel-Dorin. Fixează termen pentru judecarea cauzei la data de 03.11.2015 pentru care va fi citat inculpatul. Definitivă.
Incheiere de sedinta secreta din 13.10.2015