A************ B******* D* A** D******* L******
ReclamantB**** S** M**** S**
PârâtHot. 12.05.2016 Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Mangalia. Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A************ B******* D* A** D******* L****** în contradictoriu cu pârâta SC B**** S** M**** S** Limanu în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.05.2016.
837/2016 din 12.05.2016Amână judecarea cauzei. Se va emite adresă către reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral pentru a preciza dacă, în măsura în care instanţa, în concordanţă cu susţinerile pârâtei, apreciază că cererea nu ar putea fi soluţionată potrivit dispoziţiilor titlului X din Codul de procedură civilă, înţelege să îşi retragă cererea sau să solicite judecarea acesteia potrivit dreptului comun. Totodată, urmează ca reclamanta să precizeze regimul juridic al bunului care a făcut obiectul contractului în vederea verificării competenţei de soluţionare a cauzei, respectiv dacă este bun proprietate privată sau proprietate publică a statului sau a unităţii administrativ teritoriale, şi, eventual, să depună înscrisuri relevante în acest sens.
Incheiere de sedinta din 07.04.2016