Dosar 4488/86/2012/a1**/a1 din 16.11.2015

procedura insolvenţei contestaţie la tabel


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4488/86/2012/a1**/a1
Data dosar:
16.11.2015
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
procedura insolvenţei contestaţie la tabel
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2016 la ora 09:00

    Complet: C2FF
  • Respins

    Respinge ca nefondată cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de debitor. Respinge ca nefondată cererea privind suspendarea judecării cauzei, formulată de contestatorul SC ZENIT 95 SERVICE SRL. Respinge ca nefondate excepţiile netimbrării, lipsei calităţii procesuale active a debitorului şi tardivităţii. Respinge ca nefondate contestaţiile împotriva tabelului definitiv al creanţelor, formulate de debitorul SC CENTO-GIMMY IMPEX SRL, cu privire la cuantumul creanţelor creditorilor Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, AN APELE ROMÂNE şi SC AFIN LEASING IFN SA şi creditorul SC ZENIT 95 SERVICE SRL. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs care se poate depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2016.

    Hotarare 152/2016 din 15.03.2016
  • Sedinta din data de 08.03.2016 la ora 09:00

    Complet: C2FF
  • Amână cauza

    Pentru a le da părţilor posibilitatea să depună concluzii scrise, va dispune amânarea pronunţării.AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 15 MARTIE 2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2016
  • Sedinta din data de 09.02.2016 la ora 09:00

    Complet: C2FF
  • Amână cauza

    Constatând că pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia civilă este înregistrat dosarul nr. 4488/86/2012/a1**/a2, care are drept obiect contestaţia formulată de creditorul SC ZENIT 95 SERVICE SRL împotriva aceluiaşi tabel definitiv al creanţelor, văzând identitatea de cauză şi obiect, în temeiul dispoziţiilor art. 164 Cod procedură civilă va dispune conexarea celor două cauze. Considerând util soluţionării cauzei, le va pune în vedere contestatorilor să depună la dosarul cauzei tabelul de creanţe contestat. Faţă de lipsa de procedură cu creditorul SC ZENIT 95 SERVICE SRL, va dispune amânarea judecării cauzei şi repetarea procedurii de citare a acestuia, urmând a proroga pentru termenul de judecată viitor discuţiile asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale active, netimbrării şi tardivităţii (invocate de administratorul judiciar cu privire la contestaţia formulată de debitor) şi a netimbrării şi tardivităţii (invocate de administratorul judiciar cu privire la contestaţia formulată de creditorul SC ZENIT 95 SERVICE SRL).

    Incheiere de sedinta din 09.02.2016
  • Sedinta din data de 26.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C5FF
  • Amână cauza

    Trimite dosarul 4488/86/2012/a1**/a1 având ca obiect contestaţia la tabelul definitiv de creanţe formulată de către debitoarea SC CENTO-GIMMY IMPEX SRL, la complet C2FF

    Incheiere de sedinta din 26.01.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD