C******** V***** L*****
InculpatÎn baza art. 226 alin.1 C.p.p. raportat la art. 223 alin.2 C.p.p. Admite propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de începând cu data de 11.05.2015 până la data de 9.06.2015 inclusiv, a inculpatului C******** V***** L*****, fiul lui Natural şi Elionora, născut la data de 11.10.1962, în mun. Băileşti, jud. Dolj, cu domiciliul în comuna Deveselu, sat Comanca, str. Constructorilor nr. 1, jud. Olt, posesor al CI seria OT, nr. 711602, CNP *********0804, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1- art.229 alin. 1 lit b şi d Cp., alin. 2 lit. b Cp., cu aplic. art. 41 alin. 1 Cp. Respinge cererea de luare a măsurii preventive a controlului judiciar sau arestului la domiciliu, cerere formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului Cheltuielile judiciare vor fi avute în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei, urmând ca suma reprezentând onorariul avocatului din oficiu Ana Neamţu, conform delegaţiei nr.1682/11.05.2015, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11 mai 2015, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Incheiere masuri preventive faza de UP 3/2015 din 11.05.2015