S**** V******* A*****
InculpatÎn baza art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p. şi cu aplicarea art. 374 alin.4 C.p.p., art. 396 alin.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul SOARE VALENTIN- ADRIAN la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc (faptă din data de 24.11.2015). În baza art. 67 alin. 2 C.p. combinat cu art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice) şi b C.p. (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C.p. pe o durată de 5 (cinci) ani, pedeapsă a cărei executare începe conform prevederilor art. 68 lit. c C.p. (după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie, a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate). În baza art. 404 alin. 5 C.p.p., art. 65 C.p. interzice inculpatului SOARE VALENTIN- ADRIAN drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. (a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară), pedeapsă accesorie ce se va executa conform prevederilor art. 65 alin. 3 C.p. (din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată). In baza art. 43 alin.1 C.pen. adaugă pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta la restul neexecutat de 1059 zile închisoare din pedeapsa rezultanta de 8 ani închisoare stabilita prin sentinţa penală nr. 38/21.01.2014 pronuntata de Tribunalul Dâmboviţa definitiva la data de 18.02.2014 prin necontestare, urmand ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 6 (şase) ani şi 1059 zile închisoare. În baza art. 45 alin.2 si 3 lit.b C.pen., art. 67 alin. 2 C.p. combinat cu art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice) şi b C.p. (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C.p. precum şi cea prev. de art. 69 C.pen ( degradarea militară) pe o durată de 5 (cinci) ani, pedeapsă a cărei executare începe conform prevederilor art. 68 lit. c C.p. (după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie, a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate). În baza art. 404 alin. 5 C.p.p., art. 65 C.p. interzice inculpatului SOARE VALENTIN- ADRIAN drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. (a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară) şi aplică pedeapsa degradării militare prev. de art. 69 C.pen., pedeapsă accesorie ce se va executa conform prevederilor art. 65 alin. 3 C.p. (din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată). Conform art. 72 C.p., art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p. compută timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 24.11.2015 (conform mandat de arestare preventivă nr. 627/UP/25.11.2015) la zi şi în baza art. 404 alin. 4 lit. b C.p.p., art. 362 C.p.p., art. 208 C.p.p. menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul SOARE VALENTIN- ADRIAN. În baza art.112 lit. f din C.p. rap. la art.17 din Legea nr.143/2000, dispune confiscarea cantităţilor de : - 17,95 grame Heroină (proba nr.2a) ?i de 0,20 grame Heroină (proba nr.2b), rămase după analiza probelor de laborator, depuse la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române pe baza dovezii seria H nr. 0203534/11.12.2015. - 0,20 grame Heroină, rămasă după analiza probelor de laborator depusă la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române pe baza dovezii seria H nr. 0203534/11.12.2015, precum ?i distrugerea acestora, cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 112 lit. e C.p., dispune confiscarea sumelor de 6200 lei (depusă la Direc?ia Generală Regională a Finan?elor Publice Bucure?ti, pe baza chitan?ei nr. 9097826/09.12.2015) ?i de 310 euro (depusă la BCR, pe baza chitan?ei nr. 2015120900028569/09.12.2015), care au fost indisponibilizate prin ordonanţa nr. 2463/D/P/2015 din 07.12.2015 a DIICOT – S.T.B (f.81 dup). În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpatul SOARE VALENTIN- ADRIAN de probe biologice în vederea introducerii datelor genetice în profilul SNDGJ (la rămânerea definitivă a prezentei). În baza art. 272 alin. 1 C.p.p. onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fond MJ. În baza art. 274 alin. 2 C.p.p. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1300 lei (din care suma de 1000 de lei reprezintă cheltuielile ocazionate în faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei (art. 410 C.p.p.). Pronunţată în şedinţă publică, azi , 03.03.2016.
Hotarare 510/2016 din 03.03.2016Amână pronunţarea pentru 03.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2016Pentru administrare probă cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 03.02.2016Vezi soluţia asupra camerei preliminare în dosarul nr. 45520/3/2015/a2
Rezolutie din 20.01.2016În baza art.348 C.p.p rap. la art. 207 alin.6 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S**** V******* A***** şi menţine măsura arestării preventive a inculpatului S**** V******* A***** Mentine termenul acordat în procedura de cameră preliminară la 20.01.2016. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Cercetată şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 07.01.2016.
Incheiere de sedinta din 07.01.2016Amână pronunţarea asupra arestului preventiv la 07.01.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.01.2016În baza art.348 C.p.p rap. la art. 207 alin.2 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S**** V******* A***** şi menţine măsura arestării preventive a inculpatului S**** V******* A*****. Stabileşte termen intermediar pentru verificare stare de arest la 06. 01.2016 , pentru cand se citează inculpatul, se asigura asistenta juridica obligatorie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Cercetată şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 15.12.2015.
Incheiere de sedinta din 15.12.2015