I******** R***
ContestatorI******** D******
ContestatorI******** M******
ContestatorS* V******** R****** S* B********* P*** R***********
IntimatÎn temeiul art. 406 Cod procedură civilă ia act de renunţarea la judecata cererii formulată de contestatorii I******** R***, I******** D****** şi I******** M****** în contradictoriu cu intimata SC Volksbank România SA. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.11.2015.
Hotarare 5503/2015 din 20.11.2015Pune în vedere contestatorilor prin apărător, să prezinte expertului documentele necesare în vederea efectuării expertizei. Se va reveni cu adresă către expert Licurici Irina să procedeze la efectuarea expertizei, conform obiectivelor formulate de contestatori şi încuviinţate de către instanţă.
Incheiere de sedinta din 23.10.2015Încuviinţează obiectivele pentru expertiză depuse de contestatori, astfel cum au fost formulate. Se va emite adresă către expert Licurici Irina să procedeze la efectuarea expertizei, conform obiectivelor formulate de contestatori şi încuviinţate de către instanţă, acestea fiind următoarele: l) Să se determine cuantumul sumelor datorate de contestatorul I******** R*** creditoarei intimate SC Volksbank România SA în temeiul convenţiei de credit nr. 0159397/2008 în perioada 4 septembrie 2008- 3 decembrie 2014 ( data declarării scadenţei anticipate) cu titlul de debit principal, dobândă, comision de risc/comision de administrare si alte comisioane, ţinându-se seama de clauzele convenţiei de credit şi de cele ale actelor adiţionale nr. 1/26 octombrie 2009, 3/9 martie 2011, 3/9 noiembrie 2011, 4/12 decembrie 2011, 5/9 martie 2013 referitoare la rata dobânzii, cuantumul comisioanelor şi perioadele de graţie convenite de comun acord şi să se întocmească un centralizator al sumelor datorate conform clauzelor contractuale. 2) Să se stabilească ce plăţi au fost efectuate de către contestatori în perioada 4 septembrie 2008-3 decembrie 2014 în executarea obligaţiilor asumate prin convenţia de credit nr. 0159397/2008 şi să se întocmească un centralizator al sumelor achitate, cu evidenţierea debitelor în contul cărora au fost imputate plăţile ( debit principal, dobândă, comisioane, restanţe). 3) În raport de constatările de la pct. 1 şi 2 , să se stabilească valoarea reală a soldului restant datorat de contestatorul I******** R*** la datele de 3 decembrie 2014 ( data declarării scadenţei anticipate), 9 februarie 2015 (data încuviinţării executării silite în dosarul execuţional nr. 35/2015), 18 februarie 2015 (data încuviinţării executării silite în dosarul execuţional nr. 52/2015) şi respectiv 2 martie 2015 (data încuviinţării executării silite în dosarul execuţional nr. 61/2015), cu defalcarea soldului restant pe fiecare categorie de debite (împrumut principal, dobânzi, comisioane). 4) Să se stabilească dacă în perioada 4 septembrie 2008-25 octombrie 2009 creditoarea a procedat la revizuirea ratei dobânzii în considerarea clauzei stipulate la art. 3 lit. d din convenţia de credit, iar în caz afirmativ să se precizeze care este cuantumul dobânzii calculate şi percepute în plus în această perioadă faţă de dobânda de 3,99% pe an stabilită la art. 3 lit. a din convenţie. 5) Să se verifice dacă pe parcursul derulării convenţiei de credit creditoarea a procedat la capitalizarea dobânzilor, respectiv dacă dobânzile restante au fost adăugate la soldul împrumutului principal şi dacă pentru acestea au fost percepute dobânzi, în caz afirmativ urmând a se preciza care au fost sumele încasate în acest mod şi dacă există temei contractual pentru capitalizarea dobânzii. 6) Să se stabilească ce sume de bani au fost achitate pe parcursul derulării contractului de credit cu titlul de comision de risc şi/sau comision de administrare; 7)Să se determine care ar fi soldul restant al creditului la datele menţionate la pct. 3 în ipoteza în care clauzele referitoare la revizuirea dobânzii ( art. 3 lit. d din convenţia iniţială) şi la comisionul de risc ar fi declarate abuzive, iar sumele achitate cu acest titlu ar fi imputate asupra debitului principal (împrumut) chiar de la data efectuării plăţilor. Ia act că s-a achitat de către contestatori onorariul provizoriu în cuantum de 700 lei.
Incheiere de sedinta din 11.09.2015Admite cererea de suspendare a executării silite în dosarul de executare nr. 35/2015 al BEJ Hojda Sorin Ovidiu. Dispune suspendarea executării silite începută în dosarul de executare silită nr. 35/2015 al B.E.J. Hojda Sorin Ovidiu până la soluţionarea contestaţiei la executare ce face obiectul prezentului dosar. Respinge cererea de suspendare a executării silite în dosarul de executare nr. 61/2015 al BEJ Hojda Sorin Ovidiu, ca neîntemeiată. Respinge cererea de suspendare a executării silite în dosarul de executare nr. 52/2015 al BEJ Hojda Sorin Ovidiu, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. În temeiul art.258 din Codul de procedură civilă încuviinţează pentru contestatori proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca fiind admisibilă şi utilă soluţionării cauzei. Încuviinţează pentru contestatori şi proba cu expertiza contabilă. Prin tragere la sorţi, în temeiul art.331 NCPC numeşte pentru efectuarea expertizei contabilă pe doamna expert Licurici Irina. Fixează onorariu provizoriu în cuantum de 700 lei, în sarcina contestatorilor. Pune în vedere contestatorilor prin apărător, să facă dovada achitării onorariul provizoriu expert până la termenul următor şi să depună la dosar cu 5 zile înainte de termen obiective pentru expertiză. Se va comunica Biroului Local de Expertiză numirea expertului.
Incheiere de sedinta din 13.07.2015