O**** I***
InculpatÎn baza art. 396 alin.1 şi 4 C. proc. pen. rap. la art. art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului O**** I*** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului,prev. de art.336 alin.1 c.pen.,cu aplicarea art.396 alin.10 c.proc.pen. În baza art. 83 alin.1 C. pen. amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin.1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare ; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin.1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare . În baza art. 404 alin.3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin.1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei,cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 1246/2015 din 03.11.2015amână pronunţarea la data de 03.11.2015, sala 111, ora 12
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2015În baza art.346 alin.2 C.proc.pen constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul 2935/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare privind pe inculpatul O**** I***
Incheiere camera preliminara 212/2015 din 29.09.2015