G******* A***** M****
ReclamantI************ G****** P***** S******* D* U****** "******** P** D* B******* M********
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ „Gheorghe Pop de Băseşti" al judeţului Maramureş. Respinge acţiunea formulată de reclamantul GAVRILUŢ ADRIAN MIHAI, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ „Gheorghe Pop de Băseşti" al judeţului Maramureş, Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 17.11.2015 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4480/2015 din 17.11.2015Amână pronunţarea în cauză, în vederea deliberării la data de 17.11.2015 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2015Admite excepţia necompetenţei materiale funcţionale - complet contencios administrativ şi fiscal din cadrul Secţiei a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Maramureş, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Maramureş – Secţia I Civilă. Constată ivit conflictul negativ de competenţă. Dispune sesizarea Curţii de Apel Cluj – Secţia a II - a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă. Dispune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Hotarare intermediara 3374/2015 din 12.08.2015Termen acordat în vederea deliberării şi pentru ca părţile să aibă posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.08.2015