A***** L****
InculpatS******* C***** D* U****** S************
Parte civilăÎn baza art.32 al.1 rap. la art.188 al.1 cu aplic. art.199 C.p. şi a art.396 al.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul A***** L****, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, asupra unui membru de familie. În baza art.66 al.1 lit. a, b C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.65 al.1 raportat la art.66 al.1 lit.a, b C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.397 C.p.p. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon” şi obligă inculpatul la plata sumei de 5.500,55 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de acordarea asistenţei medicale persoanei vătămate Anghel Marius Cristian şi a dobânzii legale de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea integrală a debitului. Ia act că persoana vătămată Anghel Marius Cristian nu se constituie parte civilă în procesul penal. În baza art.112 al.1 lit.b C.p. confiscă de la inculpat un cuţit ci lungimea de 27 cm ridicat de la domiciliul inculpatului potrivit procesului verbal întocmit în data de 18.10.2015. În baza art.404 al.4 lit.f C.p.p. dispune restituirea către inculpat a telefonului marca Nokia a unui încărcător pentru telefonul mobil, restituirea către martorul Anghel Marian a unei cărţi de alegător şi a unui cutter, către persoana vătămată a cărţii de identitate, bunuri ridicate de la domiciliul inculpatului potrivit procesului verbal întocmit în data de 18.10.2015. În baza art.404 al.4 lit.a C.p.p. rap. la art.72 C.p. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 18.10.2015 la zi. În baza art.399 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A***** L**** şi menţine starea de arest preventiv a acestuia. În baza art.7 al.1 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea adăugării profilului său genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art.274 al.1 C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, av. Cioboată Roxana, în cuantum de 520 lei şi onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu, av. Lospa Paul, în cuantum de 70 de lei rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08.03.2016.
Hotarare 531/2016 din 08.03.2016Stabileşte pronunţarea la data de 08.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2016Asupra soluţiei privind verificarea măsurii preventive a se vedea soluţia în dosarul nr.46782/3/2015/a3. Pe fondul cauzei acordă termen la data de 01.03.2016.
Incheiere de sedinta din 02.02.2016Asupra măsurilor şi excepţiilor dispuse de judecătorul de cameră preliminară a se vedea soluţia în dosarul nr.46782/3/2015/a2. Asupra soluţiei privind verificarea măsurii preventive a se vedea soluţia în dosarul nr.46782/3/2015/a2.1.
Incheiere de sedinta din 14.01.2016În temeiul art.348 rap. la art.207 al.3 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului A***** L****, arestat în baza M.A.P. nr.564/UP/19.10.2015 emis de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în cameră de consiliu azi, 22.12.2015.
Incheiere de sedinta din 22.12.2015