S******* C********* - D* L* C****** D* R********* Ş* R********** N*************** Z********
ReclamantS******* A***** I****
PârâtRespinge acţiunea având ca obiect „ordin de protecţie” formulată de către reclamantul Seserman Constantin în contradictoriu cu pârâtul S******* A***** I**** ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 3 zile de la pronunţare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.07.2015.
Hotarare 3814/2015 din 17.07.2015În temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă încuviinţează pentru ambele părţi cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Încuviinţează pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâtului şi pentru pârât proba cu interogatoriul reclamantului. Pune în vedere reclamantului Seserman Constantin să se prezinte în instanţă la termenul următor pentru administrarea probei cu interogatoriul, sub sancţiunea aplicării prevederilor art.358 Cod procedură civilă. Pune în vedere pârâtului prin apărător să formuleze pentru termenul următor întrebările pentru interogatoriu şi să aibă lista cu întrebări, sub sancţiunea decăderii din probă. Se va cita pârâtul Seserman Adrian Ionul cu menţiunea „personal la interogatoriu”, sub sancţiunea aplicării prevederilor art. 358 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantului prin apărător să formuleze pentru termenul următor întrebările pentru interogatoriu şi să aibă lista cu întrebări, sub sancţiunea decăderii din probă. Încuviinţează solicitarea reclamantului privind emiterea adresei către Poliţia Municipiului Suceava şi dispune emiterea unei adrese către Poliţia Municipiului Suceava pentru a comunica dacă reclamantul a depus vreo plângere împotriva pârâtului pentru presupuse acte de violenţă exercitate de pârât împotriva reclamantului, solicitându-se ca în cazul în care s-a format dosar să înainteze copii de pe înscrisurile din dosar şi de pe soluţia dată în cauză, iar în cazul în care nu s-a format dosar să înainteze copii de pe înscrisurile întocmite cu ocazia cercetării efectuate. Totodată, să precizeze dacă s-a început urmărirea penală pentru pârât urmare a presupuselor acte de violenţă exercitate împotriva reclamantului. Încuviinţează solicitarea pârâtului prin apărător privind emiterea adreselor către Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Zvoriştea şi către Spitalul de Psihiatrie Siret şi dispune a se emite adrese către Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Zvoriştea şi către Spitalul de Psihiatrie Siret pentru a comunica care este starea de sănătate psihică a reclamantului, respectiv dacă reclamantul a fost internat, diagnosticul stabilit cu această ocazie şi înscrisurile care reprezintă dosarul medical al reclamantului. În vederea administrării probatoriului încuviinţat. Dispune avansarea sumei de 65 lei reprezentând onorariu parţial apărător din oficiu pârât, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2148/07.07.2015 din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava (pentru avocat Turcu Andrei).
Incheiere de sedinta din 10.07.2015